Președintele UNCJR, Marian Oprișan, a declarat, marți, că face apel, în numele UNCJR, către Ministerul Public ca primarii, președinții de CJ, demnitarii să fie tratați corect, să li se respecte prezumția de nevinovăție și să nu mai fie plimbați în cătușe la televizor.
"Este datoria noastră, a președinților CJ, primari, autorități locale, să răspundem așa cum este civilizat și legal magistraților, procurorilor, Parchetului, DNA și celorlalte instituții ale statului, pentru că mi se pare normal, dar, în același timp, în numele UNCJR fac un apel către justiția din România, către Minsterul Public, ținând cont de faptul că primarii, președinții CJ, demnitarii acestui stat care au primit legitimitatea cetățenilor, și nu sunt mai presus de lege, să fie tratați în mod corect, să li se respecte prezumția de nevinovăție și să nu-i mai vedem cu cătușe plimbați pe la televizor ca, după aceea, să aflăm că procesele durează 8-10 ani sau să aflăm că ei sunt practic nevinovați", a afirmat Oprișan.
El a făcut această afirmație după ședința Adunării generale a președințiilor de consilii județene, la care au participat vicepremierii Liviu Dragnea și Daniel Constantin și ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Oprișan a spus că nu a discutat cu Liviu Dragnea despre problemele pe care le au liderii locali ai PSD cu justiția.
"Nu am discutat cu vicepremierul Dragnea despre justiția televizată din ultima perioadă, dar, repet, eu sunt convins că magistrații judecători sunt garanții statului de drept și vom vedea la final soluțiile pronunțate pe bază de probe, și nu pe bază de nume", a adăugat Oprișan.
El nu a vrut să comenteze cazul primarului municipiului Constanța, Radu Mazăre, arătând că nu vrea să discute "niciun caz particular".
"Ceea ce se întâmplă cu oameni în cătușe plimbați pe la televizor, cu trupele speciale ale Jandarmeriei folosite în orice situație, mai ales când este vorba de oameni politici cu legitimitate și care au sprijinul comunităților lor, după părerea mea este o abordare greșită din partea Ministerului Public, a DNA și a Parchetului general. Atât timp cât președintele Traian Băsescu a creat acest sistem, până la alegerile prezidențiale nu vom vedea altceva decât spectacol, telejustiție, cu scurgeri din dosare, cu tot felul de calomnii la adresa liderilor PSD care sunt foarte puternici prin organizațiile pe care le reprezintă și prin ceea ce au făcut pentru comunitățile lor. Că nu-i corect că de ce nu vedem și din partea cealaltă, nu e problema mea", a mai spus Oprișan.
El a adăugat că nu reproșează Ministerului Public decât reținerea primarilor și plimbarea în cătușe pe la televiziuni, pentru că aceștia nu sunt pericol național.