Octavian Hoandră a vorbit, într-o intervenție telefonică la emisiunea Deschide Lumea, cu Lavinia Șandru, despre consecințele pe care le va avea suspendarea celui de-al doilea om în Serviciul Român de Informații, generalul Coldea, după dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiță.
Astfel, realizatorul TV a explicat că, din perspectiva sa, este un "vârf de aisberg", spunând că este în mod evident o realizare a șefului SRI, Eduard Hellvig, un exponent al societății civile, dar că pasul făcut de șeful SRI va trebui continuat de Parlament, prin comisia de control a SRI.
"Cred că vom asista la o explozie, până acum a fost implozie....omul acesta, generalul Coldea, ocupă spațiul public de mai bine de 10 ani, începând cu Irak, cu ziariștii, a devenit apoi familiar, au început zvonurile despre puterea domniei sale
E un vârf de aisberg care începe să releve cu adevărat ne arată ce au însemnat cei 10 ani cu Traian Băsescu. Probabil nici nu bănuim ce va revela. Ne oferă și o fotografie bună asupra curajului domnului Hellvig, venit din societatea civilă și exponent notoriu al său, dar și al forței necesare luării unei astfel de decizii.
E un moment în care putem reflecta pentru demilitarizarea acestui serviciu și trecere lui în civilie totală....
Acest moment va normaliza relațiile între politică, servicii secrete și putere judecătorească, care probabil că erau foarte afectate prin deformarea lor, aceste relații au fost puse în jocul public mediatic de multă vreme....ori acest lucru e o vulnerabilitate uriașă, și pentru puterea politică, și pentru judecători și pentru serviciile secrete.Despărțirea apelor este de bun augur. Aduceți-vă aminte....toate fișele de urmărire spuneau, făcute cu ajutorul SRI....
Îl felicit pe domnul Hellvig, uitați ce înseamnă exponentul societății civile în locuri care trebuiesc controlate de societatea civilă.
Și eu prevăd o schimbare, dar vreau să văd ce se declanșează cu acest tsunami. La cât se vorbea în jurul acestui domn Coldea, cred că domnul Ghiță abia a început...cred că sunt și alții care au ceva de spus și se vor adresa acestei comisii. Văd că și în Parlament va exista o comisie care va verifica activitatea SRI...Pasul făcut de Hellvig trebuie continuat de Parlamentul României. Din cauză că nu am avut un control corect am ajuns în această situație. E bine să fie ca în SUA, să preluăm din lumea civilizată proceduri foarte clare....Ați văzut cu câtă deferență răspund CIA și alte servicii în fruntea Congresului american? Asta îmi doresc să se întâmple și la noi.
Gândiți-vă ce se petrece acum în marile cancelarii din toată lumea ale serviciilor secrete....", a concluzionat Octavian Hoandră, în intervenția telefonică la Realitatea TV.