Candidata PSD la primăria București, Gabriela Firea, a anunțat că Ninel Peia va candida într-o localitate din Ilfov sau poate chiar pentru preșdinția Consiliului Județean, scrie evz.ro.
”Ninel Peia si-a cerut scuze pentru declaratiile nepotrivite facute si a garantat ca nu se va mai repeta o astfel de situatie. A contestat masura de excludere din partid si a cerut o sanctiune mai blanda. Biroul Politic Judetean al PSD Ilfov a fost de acord, dar este nevoie si de acceptul conducerii nationale. Pentru Consiliul Judetean, nu este finalizata lista de consilieri. Suntem in interiorul unei negoceri cu ALDE, pentru conducerea Consiliul Judetean Ilfov. Eu, personal, mi-as dori ca Ninel Peia sa candideze la una dintre primariile din Ilfov, chiar de pe colegiul lui de deputat”, a declarat Gabriela Firea, citată de stiripesurse.ro.
Peia a scris pe blogul său că vaccinurile îmbolnăvesc bebelușii.
„Ținând seama de numărul foarte redus de cazuri catalogate ca fiind infecții cu e-coli, ridic o întrebare clară către reprezentanții și responsabilii Sănătății românești: este posibil ca aceste cazuri să fie legate de vaccinul DTP?”, a scris deputatul.
După aceste declarații, Liviu Dragnea a spus că l-a exclus din partid.