Politica· 1 min citire

Nicolae Ciucă, după condamnările în procesul Colectiv: „Decizia trebuie respectată, se execută și nu se discută”

Nicolae Ciucă - premierul României

Nicolae Ciucă - premierul României

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 mai 2022, 16:13

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după condamnările în dosarul Colectiv, că decizia trebuie respectată. Prim-ministrul nu poate să promită că rezolvă un spital de arși într-un an sau doi.

„Decizia a fost luată astăzi de instanță și este o decizie care trebuie respectată, se execută și nu se discută”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Faptul că astăzi nu avem un spital de mare arși se înscrie, practic, în lipsa de realizări pe care țara noastră o are, nu numai în spitalul de mari arși ci și în celelalte mari proiecte care noi am gândit că trebuie înfăptuite”, a precizat Ciucă, arătând că sunt două elemente importante, pentru dezvoltarea țării, și anume dezvoltarea sistemului de educație și dezvoltarea celui de sănătate.

„Până în acest moment, este cât se poate de ușor de realizat că nu am făcut pași importanți către acest obiectiv de realizare a spitalelor. Au fost promise la un moment dat și 8 spitale, de la 8 au rămas 3, ele sunt demarate cu mulți ani în urmă. Am discutat și într-o ședință de Guvern anterioară, cred că săptămâna trecută, împreună cu ministrul Rafila și este obligatoriu, la nivelul Ministerului Sănătății să se înființeze acea Agenție de Dezvoltare a Infrastructurii Spitalicești”, a spus el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica