UDMR nu poate susține un ministru al Transporturilor a cărui strategie variază în funcție de anumite interese, a declarat luni deputatul Benedek Zacharie
"Grupul UDMR nu poate susține un ministru al Transporturilor a cărui strategie variază în funcție de anumite interese, dar va fi partenerul acelui ministru care promovează ca principii directoare următoarele: mobilitate, siguranța circulației și protecția mediului, elemente ce susțin dezvoltarea durabilă. Grupul UDMR cere să susțineți liberalizarea pieței de transport public de călători, nu prorogați termene ca să prelungiți monopolul unor cercuri de interese. Nu cedați la amenințările sau șantajul transportatorilor. Aveți tot timpul în vedere interesul celor care beneficiază de aceste servicii. Obligați angajații din teritoriu să își facă treaba. Puneți la lucru pe cei care răspund de siguranța circulației pe drumurile publice sau renunțați la ei", a spus el, la dezbaterea moțiunii simple pe Transporturi.
Propunerea UDMR este de a căuta ''rădăcina problemei''. "De ce niciun ministru al Transporturilor nu ne-a putut arăta rezultate notabile la finalul mandatului său? Considerăm că pentru construcția de autostrăzi, modernizarea rețelei de cale ferată și a materialului rulant sau eficientizarea companiei de transport aerian și alte probleme grave semnalate de această moțiune nu este suficientă o singură perioadă de guvernare", a arătat deputatul.
UDMR consideră că Ministerul Transporturilor, cu multiplele sale structuri subordonate sau aflate în coordonare, "este un uriaș mult prea greoi".
"Se împiedică la fiecare pas de capcane legislative și procedurale, unele cauzate de legislație, altele de propria incompetență. Domnule ministru, restructurați ministerul! Găsiți angajații care nu vor să muncească și scăpați de ei! Găsiți grupurile care vă împiedică și desființați-le, responsabilizați angajații, iar în structurile de conducere numiți personal calificat. Erați conștient atunci când ați preluat noul mandat de faptul că ministerul va fi sub asediul total, sub asediul opoziției, sub asediul constructorilor, sub asediul unor cercuri de interese, sub asediul presei și faptul cel mai important în atenția cetățenilor. Deci ați fost conștient că sunteți într-o situație specială, iar în astfel de situații un lider puternic ia măsuri speciale. Luați-le, domnule ministru, fără să țineți cont de înțelegeri meschine", i-a transmis deputatul Benedek Zacharie.