Politica· 2 min citire

Mihai Tudose a mers în inspecție la mall, la noul sediu pentru eliberarea Pașapoartelor

Mihai Tudose a mers în inspecție la mall, la noul sediu pentru eliberarea Pașapoartelor

Mihai Tudose a mers în inspecție la mall, la noul sediu pentru eliberarea Pașapoartelor

Publicat21 aug. 2017, 10:02
Actualizat21 aug. 2017, 11:36

Premierul Mihai Tudose a mers în inspecție la mall, la noul sediu de eliberare a Pașapoartelor.

Potrivit primelor informații, premierul s-a declarat mulțumit de noua organizare de la sediul din mall.

"Îl felicit pe domnul prefect și ministerul de Interne pentru această realizare. Poate se putea și mai repede. Jos nu am fost, am văzut doar aicea. Este un spațiu modern, un lucru foarte bun, iar dacă oamenii așteaptă 20 de minute, un sfert de oră, jumătate de oră, au unde servi o cafea, temperatura, ambientul este în regulă, nu stau în soare. În sfârșit un semn de civilizație", a declarat Mihai Tudose, după controlul efectua luni dimineață la noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din Plaza România.

Un nou sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple București este operațional începând din 21 august, la etajul 2 al unui centru comercial din București, pe Bulevardul Timișoara, numărul 26, Sector 6, a informat Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa citată precizează că punctele de lucru ale Serviciului situate în strada Ion Țuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinței, numărul 1, Sector 4 și strada Virtuții, numărul 1-3, sector 6, își încetează activitatea odată cu operaționalizarea noului sediu.

"La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, programul de lucru a fost prelungit pentru luna august, astfel că activitatea cu publicul se va desfășura în fiecare zi lucrătoare de la ora 8.30 până la ora 18.30. Programul normal pentru depunerea documentelor și ridicarea pașapoartelor este între orele 8.30 și 16.30 în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, respectiv 8.30 — 18.30 pentru ziua de marți", adaugă sursa amintită.

În comunicat se arată că taxele pentru eliberarea pașapoartelor pot fi achitate la ghișeul de Trezorerie deschis la nivelul 1 al centrului comercial, precum și la unitățile bancare existente la același nivel, prin transfer bancar. Rămân valabile și celelalte modalități de plată: on-line — prin serviciile puse la dispoziție de unitățile bancare și prin mandat poștal la oficiile poștale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica