Mesajul pe care îl transmite Dragnea presei străine: DNA a mers prea departe! Liviu Dragnea, numit de The Associated Press “cel mai puternic politician din România”, crede că, după ce ani de zile politicienii scăpau după ce luau mită, agenția anticorupție din România a mers prea departe în urmărirea oficialilor guvernamentali acuzați de luare de mită, fraudă și alte ilegalități, notează Agerpres care preia prima interviu acordat de Dragnea presei străine de când PSD a preluat puterea.
“A fost o perioadă de mulți ani în care, de obicei, oricine era la putere nu era investigat”, a spus Dragnea, în primul său interviu acordat presei străine de când PSD a câștigat alegerile în 2016. “Am trecut în cealaltă extremă, în care toți cei care fac parte din clasa politică ar trebui acuzați, urmăriți, investigați și trimiși în judecată”, susține liderul PSD, conform site-ului agenției americane de presă.
AP amintește că Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului din 2012, fapt ce l-a împiedicat să devină premier, și că este vizat de asemenea de o anchetă a procurorilor într-un alt caz. Liderul PSD neagă acuzațiile pentru care a fost condamnat, iar în cel de-al doilea caz susține că se va lupta “până la final” pentru a-și dovedi nevinovăția.
Dragnea se poziționează din nou anti-UE și pro-Trump în politica externă
Dragnea a vorbit și pe politică externă și din nou a avut o poziție care contrazice politica externă a României.
Liviu Dragnea a declarat într-un interviu acordat Associated Press că sprijină decizia președintelui Donald Trump de a reimpune sancțiuni Iranului câtă vreme "Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informații foarte serioase".
Dragnea a apreciat reacțiile critice din partea puterilor europene, precum Marea Britanie, Franța și Germania, ca "posibil pripite".
Asta după ce, într-o mișcare mai puțin uzuală, liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit au semnat o declarație comună față de decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul. Ei și-au arătat „regretul și îngrijorarea" și rămân în cadrul acordului încheiat în 2015.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel și premierul britanic Theresa May au avut o discuție telefonică după decizia anunțată de Donald Trump și au convenit continuarea angajamentului lor în acest acord.
Liviu Dragnea consideră, cu toate acestea, că poziția liderilor europeni este pripită. "Situația din Orientul Mijlociu este... complexă", a spus președintele PSD. "Unii (o) cunosc pe deplin, alții cred că o cunosc, iar alții nu o înțeleg", a arătat Dragnea.
AP amintește în final că Liviu Dragnea a susținut o propunere recentă a guvernului de mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, în timp ce președintele Klaus Iohannis, responsabil pentru politica externă, a spus că este nevoie de mai multe discuții.