Politica· 2 min citire

Meleșcanu, pentru AFP: România se opune condiționării fondurilor UE de situația statului de drept

Meleșcanu, pentru AFP: România se opune condiționării fondurilor UE de situația statului de drept

Meleșcanu, pentru AFP: România se opune condiționării fondurilor UE de situația statului de drept

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 ian. 2019, 18:59

România se opune planului UE de condiționare a accesului la fondurile europene de situația statului de drept, afirmă într-un interviu acordat Agenției France-Presse, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, subliniind că funcționarea justiției ar trebui să fie "apanajul fiecărei țări".

"Dacă cineva îmi spune care sunt criteriile care definesc statul de drept, aș fi pregătit să descut despre acest lucru", a declarat Teodor Meleșcanu, într-un interviu acordat Agenției France-Presse.

Parlamentul European a aprobat recent un proiect de rezoluție care prevede suspendarea sau reducerea plăților fondurilor europene către guvernele care se implică în afaceri judiciare sau nu combat eficient fraudele și actele de corupție, notează mediafax.ro. Proiectul, lansat de Comisia Europeană, face acum obiectul negocierilor cu membrii Consiliului Uniunii Europene.

"Eu nu cred că ar trebui să existe o astfel de asociere", a argumentat Teodor Meleșcanu, apreciind că fondurile UE sunt "un element fundamental, pe care se întemeiază întreaga filosofie a UE".

Referindu-se la criticile Bruxellesului și Washingtonului privind modificări care ar amenința instituții democratice din România, Teodor Meleșcanu a declarat că reformele în sistemul judiciar au fost făcute "în mod transparent", subliniind că "funcționarea justiției este apanajul fiecărei țări".

"Noi respectăm opiniile critice, dar acest lucru nu înseamnă că le considerăm și ca fiind corecte", a argumentat Meleșcanu, oferind asigurări că "România are o democrație stabilă și solidă".

Ministrul român de Externe s-a plasat de partea Poloniei și Ungariei, vizate de o procedură mai dură și excepțională, în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, pentru "încălcarea gravă a principiilor statului de drept".

"Eu sunt pentru continuarea dialogului", pentru a le permite celor două țări "să își prezinte argumentele și să răspundă cu argumente", a subliniat Meleșcanu, în interviul acordat AFP și citat de site-ul Atlantico.fr.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica