Directorul SIE, Teodor Meleșcanu, a declarat, luni, că instituția nu are niciun fel de competență în legătură cu lucrurile care se întâmplă în țară, iar informările SIE în cazul în care e implicat Mircea Băsescu sunt în măsura în care au apărut în presa din străinătate anumite referiri.
”Potrivit legii, SIE nu are niciun fel de competență în legătură cu lucrurile care se întâmplă în țară. Singurele informații pe care le-am dat și noi au fost cele referitoare la reflectarea în străinătate, prin diverse mijloace media și prin alte luări de poziție, a lucrurilor care se întâmplă la noi”, a precizat Meleșcanu.
Meleșcanu a făcut aceste declarții după o întâlnire cu membrii Comisiei parlamentare SIE, precizând că nu a fost întrebat de aceștia despre scandalul în care este implicat fratele președintelui, ci a venit pentru a prezenta ”situația bugetului instituției și modul în care Serviciul respectă prioritățile din planul național de informații”.
Întrebat dacă au existat informări în legătură cu acest scandal, Meleșcanu a răspuns: ”Bineînțeles, în măsura în care în mijloacele de presă din străinătate au apărut anumite referiri, am informat despre acestea pe toată lumea: președintele, primul ministru, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților”.