Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, l-a criticat, marți seara, la TVR 1, pe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, pentru că nu declanșează rechemarea lui George Maior din postul de ambasador în SUA.
„Maior a monopolizat relația cu SUA, ocupându-se de două componente: apărare și servicii de informații. există o colaborare bună între serviciile de info românești și americane, dar nu din timpul lui Maior, pe linia de apărare e această relație strategică, dar între dopuă țări nu există numai aceste componente. e și o relație politică, zero în perioada lui Maior, există relația economică, zero. Nimic, nu s-a făcut nimic”, a afirmat Tăriceanu.
El a mai spus că Maior este „la comandă cu Cotroceniul” și „a furnizat acele informații în America pe baza cărora ălora să li se formeze imaginea că România este bineînțeles coruptă, în al doilea rând coruptă, în al treilea rând coruptă”.
„Prin ceea ce a făcut, Maior a făcut un extrem de mare deserviciu României și românilor”, a susținut Tăriceanu.
„Domnul Meleșcanu mi-a dat o explicație care mie nu mi-a plăcut. După audierea lui Maior la Comisia de politică externă a Senatului, comisia a făcut o scrisoare foarte politicoasă către MAE, care sub o formă eufemistică dădea o recomandare ca Maior să fie rechemat, având în vedere chestiunile de ordin politic: nerealizările, faptul că a avut o poziție activă în diverse luări de poziții plus ce a ieșit la suprafață, în postura de director SRI a încheiat acele protocoale cu procuratura. Domnul Melescanu a luat această scrisoare, au plimbat-o prin minister și până la urmă au deferit-o unei comisii interne care se numește de disciplină sau etică. Și i-am spus: dl Meleșcanu acolo, la această comisie, cred că e bine să analizați situații în care un diplomat nu respectă regulile interne de comportament - a venit beat, a condus nu știu..., alte lucruri. Aici nu discutăm de o problemă de ordin administrativ, e problemă mult mai gravă, e o problemă politică. Un astfel de personaj nu poate să reprezinte în Statele Unite România, dacă vrem să fim credibili, mai ales că administrația Trump se confruntă cu această problemă cu statul paralel (...) OK. Și? Și...(...) Eu cu ministrul Meleșcanu avem o relație colegială, i-am spus punctul meu de vedere, până la urmă e ministru, el e responsabil cu acest domeniu. (...) Probabil că și-a făcut un calendar care nu a atins termenul limită”, a afirmat liderul ALDE.
Întrebat dacă poate fi o explicație în atitudinea lui Meleșcanu faptul că ani la rând el și Maior au condus concomitent SRI și SIE și s-au legat relații care pot fi bănuite dar nu probate, Tăriceanu a replicat: „Vreți să vă spun ceva? Sper să nu”.