Politica· 2 min citire

Mazăre: Primăria nu oferă mici de 1 Mai; la licitație s-a prezentat doar o persoană, care s-a retras

Mazăre: Primăria nu oferă mici de 1 Mai; la licitație s-a prezentat doar o persoană, care s-a retras

Mazăre: Primăria nu oferă mici de 1 Mai; la licitație s-a prezentat doar o persoană, care s-a retras

Publicat30 apr. 2014, 14:32
SursăMediafax

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat, miercuri, că Primăria nu va mai oferi constănțenilor, în acest an, mici de 1 Mai pentru că la licitație s-a prezentat o singură persoană, care s-a retras ulterior temându-se de verificări din partea autorităților.

"Știți că nu mai pot să organizez sărbătorile câmpenești de 1 Mai pentru că nu avem mici întrucât venise un singur ofertant, l-am declarat câștigător și a fugit de frică, s-a retras. A fost achiziție publică, s-a prezentat unul singur, ăla din Brașov, din Constanța nici unul, a fost declarat câștigător după care a spus: «domnule, mie îmi e frică dacă vă dau mici o să mă caute zece ani în urmă ce am făcut». S-a retras. Îmi pare rău în primul rând pentru oameni", a declarat miercuri, Radu Mazăre, la intrarea în sediul IPJ Constanța.

În ultimii ani, Primăria Constanța a organizat de 1 Mai sărbători câmpenești în trei locații din municipiu, în care a oferit constănțenilor mici, dar și concerte de muzică populară.

Mazăre a spus că va sărbători 1 Mai prin muncă întrucât joi vine pe litoral premierul Victor Ponta, acesta urmând să viziteze mai multe obiective împreună cu primarul Constanței.

Edilul Constanței a mai spus că în noaptea de 1 Mai va merge într-un club din Mamaia, unde va avea loc lansarea noului imn al stațiunii, care este interpretat de către Delia și Speak. El a precizat că această melodie va beneficia și de un clip în care primarul va apărea, dar că deocamdantă nu știe foarte multe detalii despre realizarea acestuia.

Radu Mazăre a mers, miercuri, la sediul IPJ Constanța pentru că una dintre obligațiile eliberării sub control judiciar este prezența săptămânală la sediul Poliției. Inițial, edilul trebuia să ajungă marți, dar atunci s-a aflat la Curtea de Apel București, unde a avut loc un nou termen în dosarul retrocedărilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica