Politica· 3 min citire

Marko Bela: Nici România, nici Ungaria nu au interesul unor controverse. Nu există dialog

Marko Bela: Nici România, nici Ungaria nu au interesul unor controverse. Nu există dialog

Marko Bela: Nici România, nici Ungaria nu au interesul unor controverse. Nu există dialog

Publicat12 aug. 2015, 11:26
Actualizat12 aug. 2015, 11:34

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, la RFI.ro, în contextul tensiunilor diplomatice, din ultima vreme, dintre Ungaria și România, că cele două țări nu au nevoie să creeze un conflict artificial și nici nu au interesul unor controverse.

"Aceste tensiuni îmi amintesc de anii '90. Totuși, suntem în anul 2015, când în mod foarte firesc ar trebui să existe un dialog pe orice temă, oricât de delicată ar fi considerată de unii acea temă. Nici România, nici Ungaria nu au în acest moment interesul unor controverse sau interesul unor tensiuni între cele două țări. Trăim într-o perioadă când în acest spațiu al Europei, de fapt în întreaga Europă ar fi nevoie de o colaborare foarte strânsă tocmai pe problema etnică. Am văzut foarte bine ce se întâmplă în Ucraina, pe de altă parte care este situația cu imigranții peste tot. Într-o astfel de perioadă nu avem nevoie să creăm în mod artificial astfel de situații conflictuale. Nici Ministerul de Externe al României nu are dreptate când respinge orice opinie privind situația maghiarilor din România", a declarat Marko Bela.

În viziunea sa, România ar avea nevoie de un parteneriat strategic cu Ungaria.

"De acum 10-15 ani, amândouă părțile au afirmat că ar fi nevoie de un parteneriat strategic între cele două țări și dacă ne uităm foarte bine în jurul nostru și România ar avea interesul unui astfel de parteneriat. Cu cine să avem o colaborare foarte strânsă, dacă nu cu Ungaria și invers, aș zice eu", a adăugat Bela.

Întrebat dacă nu greșesc și oficialii de la Budapesta pentru că aduc în discuție tema autonomiei, știut fiind faptul că în România este un subiect foarte delicat, Marko Bela a răspuns:

"A fost un subiect foarte delicat cândva, dar în 2015 nu ar trebui să fie. De ce nu am discuta despre problema autonomiei? Am citit și eu interviul ambasadorului Ungariei și mie mi s-a părut că nu a spus nimic ieșit din comun".

Tensiunile diplomatice între România și Ungaria continuă. Ponta, mesaj dur pentru Budapesta

Concret, totul a început după ce luni, într-un interviu acordat cotidianului "România Liberă", ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a susținut că România refuză să termine zece drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două țări, acuzând și faptul că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administrația publică și în educație, informează Mediafax.

O altă problemă semnalată de ambasador, în interviul citat, a fost modul în care premierul român Victor Ponta și-ar fi construit imaginea prin opoziție cu Viktor Orban.

"Așa și-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, și Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, și naționalist, antieuropean, pentru rolul ¬celălalt", spunea diplomatul, în contextul în care i s-a cerut să dea exemple de politicieni români care ar fi făcut declarații deranjante.

Mai mult, privitor la autonomie, diplomatul preciza că "autonomia nu este excepția în Europa, este un model pentru ca minoritățile să poată conviețui împreună cu majoritățile".

Reacția premierului Victor Ponta nu a întârziat să apară. Într-un interviu acordat unui post de televiziune, luni seară, Ponta declara că Ungaria încearcă să provoace România, dar că ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, și-a făcut treaba.

”Încearcă să ne provoace, sunt acuzați de anti-semitism, de prietenia cu Rusia, încearcă să atragă și România în scandal", mai spunea Victor Ponta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica