Plenul Senatului a votat, luni, o propunere legislativă care prevede obligativitatea introducerii unei cote de 30% de gen la candidaturile de la alegerile locale, pentru posturile de consilieri locali și județeni, iar în cazul în care nu se respectă acest principiu, listele urmând a fi respinse de biroul electoral, scrie Adevarul.
Propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Senatului cu 94 de voturi „pentru“. Potrivit propunerii legislative semnată de senatori și deputați de la toate partidele parlamentare, listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentativitatea ambelor sexe, în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte, cu excepția celor care conțin un singur candidat.
Calculul procentului se face prin rotunjirea în plus a fracțiilor care depășesc o jumătate, respectiv prin rotunjirea în minus a fracțiilor care nu depășesc o jumătate.
Propunerea legislativă prevede că listele de candidați care nu respectă această proporție se resping de către biroul electoral de circumscripție.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Mariana Câmpeanu a precizat că au fost și parlamentari care nu au fost de acord cu propunerea legisaltivă. „Probabil vă place ca femeile să rămână la cratiță, sper ca această mentalitate să fie schimbată în rândul politicienilor“, a menționat Mariana Câmpeanu, precizând că la ultimele alegeri locale, 4,6% dintre primari sunt femei, 12% dintre consilierii locali sunt femei, și 15% dintre consilierii județeni sunt femei