Domnule președinte, stimați colegi...
Există o problemă. Am sesizat cu stupoare că urmează să mai dăm Ucrainei încă 100 de miliarde. Și când se întâmplă treaba asta? În perioada bugetului multianual 2028-2034.
Acum mă întreb dacă știe cumva Comisia Europeană ceva ce noi nu știm, și anume că acest război, pe care îl dorim terminat de atâta timp, va mai dura încă șase ani, pe perioada bugetului multianual următor, și încă un an, adică 2027.
Eu am crezut că este pe terminate, dar constat că îl finanțăm încă șase-șapte ani de zile.
Ori, dacă vrei să dai ceva, trebuie să ai și de unde. Și m-am uitat în bugetul multianual și am sesizat că de la agricultură, care a fost finanțată cu circa 400 de miliarde în bugetul în care ne aflăm acum, 2021-2027, s-au luat circa 100 de miliarde, pentru că nu mai avem decât circa 300 de miliarde.
Ori noi ce facem aici? Sacrificăm cumva securitatea alimentară pentru securitatea, sau pseudo-securitatea, pe care ne-ar da-o finanțarea unui război ruso-ucrainean?
Nu știu ce să zic, pentru că eu am văzut că orașe importante din Europa nu au fost pârjolite de vreo dronă ucraineană sau de vreo dronă rusească. Știm noi cum e cu dronele ucrainene prin România.
Ci au fost pârjolite de echipele de stânga asociate cu emigranți, care au intervenit în mitingurile legitime pe care le-au făcut niște oameni care s-au săturat de costul prea scump al vieții din Europa, generat tocmai de politicile proaste ale Uniunii Europene și ale Comisiei.
Mulțumesc.