Crin Antonescu a vorbit, în exclusivitate la Realitatea Tv, despre decizia sa de a candida la alegerile parlamentare. Fostul președinte PNL a spus că a luat decizia "în vremea din urmă", și a menționat că a ținut cont și de repetatele apeluri ale colegilor din PNL, pentru a candida.
Întrebat când a luat decizia de a candida, Crin Antonescu a spus:
"Înainte de a acționa, în vremea din urmă, în fața repetatelor declaratii si unor apeluri private ale unor colegi. Eu vreau să vă spun foarte clar cand eu am depus această documentație, am facut asta pe circuitul normal, dar eu nu am depus asta cu conditia de a deschide lista. Din punctul meu de vedere, nu este nicio pretenție, nicio condiționare".
Totodată, Antonescu a mai declarat că toate motivele care l-au făcut să se îndepărteze de conducerea partidului rămân în picioare și a dat de înțeles că nu își dorește o carieră politică în București:
"Nu, multumesc. Pe de o parte, am toate motivele. Toate motivele pentru care m-am despărțit de conducerea unui partid, de tot ce e agitatie, toate motivele acelea stau in picioare. În esență, în raport cu combustia mea interna lucrurile s-au mai diminuat".
Liberalul a mai punctat că îl interesează de ceva vreme temele din PE:
"Limbajul, temele de acolo sunt ceva nou, ma interesează de ceva vreme, iata diferenta. Nu, în Camera Deputaților și în Senat, vocea mea nu se va mai auzi", a mai spus Crin Antnescu la Realitatea Tv.
Acesta a mai spus, în încheiere, că nu a discutat cu Klaus Iohannis, dar îi stă la dispoziție cu mare plăcere.