Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, că în România „trebuie dată amnistie” din cauza abuzurilor din justiție și a magistraților care au dosare penale.
„La un moment dat, în această țară, trebuie dată amnistie. Nu știu când, peste un an, peste doi, când vor dori Parlamentul sau Guvernul, pentru că nu mai vorbim de alte abuzuri, miile de magistrați cărora li s-au făcut dosare penale credeți că ei au judecat sau judecă doar după propria conștiință și doar după probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă? Eu cred că nu”, a declarat, duminică seară, la România TV, președintele PSD Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.
El a adăugat că nu vrea amnistia pentru el și a îndemnat la excluderea sa dintr-un asemenea act.
„S-a tot vorbit că vreau eu neapărat pentru mine. Nu domnule, nu pentru mine vreau. Dacă ar fi după mine, să dea o amnistie în care să mă excludă pe mine”, a indicat Dragnea.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, că nu mai are așteptări în ceea ce privește recursul său la decizia de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul privind angajările de la DGASPC Teleorman, precizând că vrea măcar să ducă la capăt ce și-a propus.
"Nu mai am așteptări de la acest recurs. Nu mai am încredere că în ceea ce mă privește justiția este oarbă, nu mai am încredere, după ce am primit a doua condamnare fără nicio probă. Nu știu dacă v-ați uitat la motivarea celor doi judecători care m-au condamnat, că președintele completului a avut opinie separată și a explicat destul de bine și apreciat de ce trebuia să fiu achitat. Să spui că nu-s probe și să fii condamnat pe baza unui studiu sociologic din 1961?", a declarat Liviu Dragnea, la RomâniaTv.
Președintele PSD a spus că vrea măcar să ducă la bun sfârșit ceea ce și-a propus referitor la legile justiției.
"Dacă se poate în România trimite la închisoare un om în continuare fără probe, iertați-mă, dar nu mai pot să am încredere și măcar să apuc, nu numai eu, toți, să ducem la capăt ceea ce ne-am propus și anume în România să fie șanse minime , apoape deloc, să se mai dea astfel de sentințe. Este foarte grav", a completat Dragnea.
Președintele PSD a mai spus că sunt multe sentințe precum cea a lui care nu au fost mediatizate, dându-l drept exemplu pe fostul ministru Constantin Niță, care e în pușcărie, și în motivarea căruia s-a scris că nu sunt probe că a luat mită, dar nici el nu a putut demonstra că nu a luat.