Liviu Dragnea ar vrea o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere. Dăncilă se opune

Liviu Dragnea ar vrea o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere. Dăncilă se opune
Liderul PSD forțează adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere, dar la acest moment premierul Viorica Dăncilă se opune și amenință cu demisia, susține site-ul G4Media.ro, care citează surse din PSD. Și în februarie 2017, Dragnea a încercat fără succes să-l convingă pe fostul premier, Sorin Grindeanu, să adopte o Ordonanță similară. Gestul său a stârnit cea mai amplă manifestație publică de după Revoluție.
Dragnea a revenit la soluția Ordonanței de Urgență după condamnarea sa la închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive și a dat semnale publice explicite.
”Nu știu dacă toți au curajul meu. Dacă vor avea acest curaj sau dacă vor rămâne toata viața cu teama generată de interese meschine si politice personale”, spunea Liviu Dragnea.
Potrivit site-ului G4Media, Dragnea dorește adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere. Care nu poate ajunge pe ordinea de zi a ședinței de Guvern fără aportul premierului. Însă, spun surse din partid, Viorica Dăncilă se opune și amenință chiar cu demisia.
Avantajul unei OUG pe amnistie și grațiere este că Dragnea nu mai trebuie să aștepte modificările la Codul Penal, care au fost trecute urgent prin Parlament, dar atacate la CCR. Cu alte cuvinte, întarziate. Dacă OUG privind amnistia și grațierea intră în vigoare fie si pentru o singura zi, încetează toate procesele și se clasează toate anchetele în curs care vizează infracțiunile iertate prin amnistiere.
Dragnea este presat de timp pentru că Guvernul poate adopta Ordonanțe de Urgență doar pe durata sesiunii extraordinare parlamentare, adică cel târziu până joi, 19 iulie.
O vară fierbinte pentru România
Ordonanța dorită de Dragnea nu ar fi singura surpriză pregătită de președintele PSD Liviu Dragnea.
Zilele trecute, Cozmin Gușă a dezvăluit, la Realitatea Tv, planul pe care PSDragnea îl are pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, astfel încât Liviu Dragnea să devină președinte interimar. Este un plan structurat pe cinci puncte care cuprinde: 1. crearea unei supermajorități a PSD, 2. Tăriceanu să fie înlăturat de la șefia Senatului, 3. OUG pentru Legile Justiției, dată cu dedicație pentru baronii PSD, 4. discreditarea lui Klaus Iohannis prin presa influențată de PSD și ultimul punct, suspendarea lui Klaus Iohannis și instalarea lui Liviu Dragnea ca președinte interimar.
Scopul final al lui Dragnea este să reprezinte România la conducerea formală semestrială a U.E, mai spune Gușă.
Cozmin Gușă a subliniat că planul de urgență al PSD are două obiective: Iohannis să fie suspendat rapid, iar Dragnea să fie instalat președinte interimar. Iar acest plan are cinci puncte:
1. "Crearea unei super majorități a PSDragnea care va avea în primul rând în vedere dezmembrarea ALDE, adică atragerea de parlamentari din Senat și Cameră către PSDragnea, un fel de satelit care se va crea, tocmai pentru că Tăriceanu a fost indisciplinat și a dorit postul de președinte al României, și bineînțeles și prin transfer de la liberali. Acest lucru se va face foarte simplu: Dragnea are guvernarea și o va folosi în această vară ca să momească fel de fel de avantaje care pornesc de la bugete alocate la funcții date către parlamentari din ALDE, de la liberali sau alții ca să nu mai fie dependent de votul ALDE la o suspendare a președintelui sau la o moțiune de cenzură. Al doilea lucru care îl va avantaja pe Dragnea este posibilitatea unei OUG pentru legile Justiției, despre care o să vorbesc la punctul 3, o OUG care îi avantajează pe cei cu probleme din ALDE, PNL, PSD, UDMR. Cu acest punct, crearea unei majorități a PSDragnea, baronii vor încercă să facă inutilă așa zisa grupare Tudose, despre care se vorbește, se pare că există, și care este luată mereu în calcul când se vorbește despre invalidarea Guvernului Dăncilă. Deocamdată, e așa gruparea: azi o vedem, și nu e. Adică nu și-a făcut simțită prezența nici măcar la ședințele partidului, ce să mai spunem de Parlament.
2. Al doilea pas: La inceputul următoarei sesiuni parlamentare, dacă nu va fi una extraodinară, Tăriceanu va fi descăunat de la președinția Senatului. Acest joc al lui Tăriceanu care vrea să fie președinte, îl deranjează atât pe Dragnea, cât și pe baronii din jurul lui. Și, pe cale de consecință, după ce se va crea această supermajoritate și la Senat, președinte al Senatului va fi cineva: nu știu, habar nu am, genul lui Manda. Oricum un fidel al lui Dragnea care nu se va abate de la ce i se va dicta.
3. Al treilea pas va fi o OUG pe legile justiției, atenție, dată sub presiunea baronilor. Acum e vacanță judecătorească, dar termenele curg: Sunt termene în septembrie, octombrie, noiembrie, iar mecanismul parlamentar care implică atât în mod consecutiv CCR, respectiv președintele, cei care au termene, și sunt mulți, baroni, oameni apropiați ai baronilor, oameni de afaceri care i-au finanțat, și care au termene finale, vor pierde, și nu au altă cale de scăpare în afară de OUG. Deci al treilea punct, o OUG despre care Dragnea le-a spus baronilor: "Domle, noi dăm OUG, dar eu vreau vreau să îmi demonstrați că avem majoritate, fără să mai avem nevoie de Tăriceanu, iar cei din ALDE să fie in interiorul nostru. Pentru că să fim corecți, cel care a blocat OUG pentru legile Justiției este Tăriceanu și nu ambasadele străine". Și atunci baronii vor acționa în consecință.
4. Punctul 4, care pregătește punctul 5, este discreditarea lui Klaus Iohannis, în această vară, prin presa care este sub controlul sau influența lui Dragnea și alor săi. Se va juca o telenovelă legată de toate detaliile de tip personal din viața lui Klaus Iohannis, care în viziunea PSD, l-ar discredita și l-ar face la începutul toamnei să nu mai fie atât de credibil. Și am dat acestă listă zilele trecute, când vorbeam de bani, de case: l-ați văzut pe Orlando de la Finanțe care a sărit ca Nae din baie care nu știa că problematica, neștiind că Iohannis nu trebuia să dea bani statului, unei persoane fizice care nu a contestat, dacă va contesta. Nu contează, deci vor fi folosiți toți miniștrii, iar cei care nu se vor supune vor fi revocați imediat. Deci discreditarea lui Iohannis se va face cu detalii legate de sine, de soția sa, de apropiații săi.
5. În fine, după ce se vor face toate acestea se va proceda la suspendarea lui Klaus Iohannis și instalarea lui Liviu Dragnea ca președinte interimar, pentru că noul președinte al Senatului, acel Manda va spune pas, iar președintele Camerei, Liviu Dragnea, va deveni președinte interimar al țării în această toamnă. Iar scopul final al lui Dragnea este să reprezinte România la conducerea formală semestrială a U.E. Adică, de unde toată lumea spune că trebuie să îl pregătim pe Iohannis, să dăm jos Guvernul Dăncilă, Dragnea și ai săi vor juca invers, vor face acest joc ca în această toamnă să ajungă președinte interimar, se va vedea cand vor fi alegeri prezidențiale anticipate, după suspendarea lui Iohannis, vor fi fel de fel de mecanisme, dar scopul lui Dragnea e să înceapa exercitiul de președinție a UE cu el interimar", a explicat consultantul.
Cozmin Gușă a mai spus că victima acestui plan este chiar Călin Popescu Tăriceanu:
"Cine crede că aceste două luni de vară, iulie și august, sunt liniștite, se înșală, acest plan de urgență a fost declanșat, iar dacă va merge până la capăt, principala victimă a acestui plan de urgență va fi Tăriceanu, respectiv ALDE. Dacă vă uitați pe dosarele personale ale celor din ALDE, o să vă dați seama că este mai mare interesul lor față de dosarele personale, față de cel de a-l avea pe Tăriceanu președinte. Asta sigur, le-ar plăcea, dacă nu s-ar certa cu PSD-ul. Acesta este tabloul pe care îl avem astăzi", a încheiat Gușă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























