Liberalii ieșeni susțin că primarul PSD, Gheorghe Nichita, a folosit instituțiile publice pentru nunta fiicei sale și cer să fie date publicității sumele cheltuite pentru curățenie, atât în clădirea Stării Civile, cât și în jurul bisericii, unde a avut cununia religioasă, precum și cele alocate pentru asfaltarea unui drum spre aeroport.
"Solicităm în mod public ca Primăria Iași să facă publice sumele care au fost cheltuite în ultimele zile cu toate aceste acțiuni. Credem că sumele pot fi cu ușurință decontate din darurile de nuntă", a declarat vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, informează Mediafax.
Vicepreședintele PNL Iași a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că primarul Gheorghe Nichita s-a comportat în ultimele zile ca "un bulibașă, care a ținut ca întreaga urbe să afle despre evenimentul din propria familie".
"Primarul Nichita a folosit instituțiile publice pentru un eveniment de familie. A fost renovată Casa Căsătoriilor înaintea acestui eveniment, au fost reamenajate spațiile verzi din jurul bisericii și a fost asfaltată strada Eternitatea, drum folosit de demnitarii care au venit cu avionul. Totul s-a făcut pentru a veni invitații la nuntă și pentru a da bine. Este un comportament tipic de nomenclaturist, la fel ca atunci când se vopseau copacii pe vremea lui Ceaușescu", a declarat Muraru.
De asemenea, Alexandru Muraru a cerut Poliției Locale să facă o anchetă pentru a stabili împrejurările, în care un jurnalist ar fi fost agresat de un agent de pază, în timp ce se afla pe domeniul public în zona clădirii Stării Civile, din Iași, unde avea loc cununia civilă a fiicei lui Nichita.
"Niciun oficial din primărie nu și-a cerut scuze în legătură cu acest incident. Această complicitate ne demonstrează atmosfera de teroare în care s-a desfășurat evenimentul. Nu poți teroriza pe cei care sunt pe domeniul public", a mai declarat Alexandru Muraru.