"Peste Victor Ponta au trecut degeaba 10 ani. A fost prim-ministru şi şef de partid pentru că a ştiut cum să bată din picior, la momentul oportun.
În vara anului 2006, la un an după ce împreună cu Cozmin Guşă, creasem PIN, cu credinţa că vom oferi o alternativă la clasa politică, insistentul Victor Ponta ni se prezenta drept tânărul rebel, suprasaturat de dinozaurii PSD. Voia în PIN, de mână cu Daciana.
Revoluţia tinerilor politicieni, viitor de aur, reforma politică... Avea grijă însă ca toate demersurile lui să ajungă la urechile lui Hrebenciuc.
Practica, de fapt, un şantaj pueril la adresa liderilor: dacă nu-mi daţi o funcţie serioasă, plec cu tot tineretul, iar PSD va rămâne un partid de fosile comuniste.
Hrebenciuc a tras sforile necesare, iar Victor Ponta a ajuns vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Era, deci, septembrie 2006.
Nu i-au mai mirosit fosilele, n-a mai vrut revoluţia tinerilor. A tăcut.
Azi, Hrebenciuc nu mai e la butoanele PSD, dar Ponta încă bate din picior pentru a obţine o altă funcţie importantă în stat. Promite câte-n lună şi-n stele, căci promisiunile sunt gratis. Pubertate politică perpetuă", scrie Lavinia Şandru.
