Laura Georgescu a declarat, joi, că nu va demisiona de la conducerea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), pentru că nu a făcut nimic ilegal, precizând, însă, că își va delega dreptul de semnătură vicepreședintelui CNA, Răsvan Popescu, astfel încât Consiliul să poată să funcționeze normal.
Laura Georgescu a făcut aceste precizări la începutul ședinței CNA de joi, după ce precedenta ședință a Consiliului, care a avut loc marți și la care aceasta nu a fost prezentă, a fost una foarte agitată.
În ședința de marți, Valentin Jucan a dat drumul unei înregistrări audio la volum ridicat cu "vocea străzii", spunând că va bloca toate ședințele Consiliului până când Laura Georgescu va fi înlăturată de la conducerea CNA. Decizia unilaterală a lui Valentin Jucan i-a revoltat pe ceilalți membri ai Consiliului, totul degenerând într-un scandal cu replici tăioase și acuzații. În cele din urmă, marți, majoritatea membrilor CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Monica Gubernat, Răsvan Popescu și Dorina Rusu) au votat să trimită Comisiilor de Cultură din Parlament o solicitare "pentru stabilirea unei întâlniri și identificarea de soluții comune pentru rezolvarea problemelor din CNA, care sunt cauzate de faptul că Laura Georgescu se află la conducerea instituției".
La începutul ședinței CNA de joi, Laura Georgescu și-a cerut scuze colegilor, jurnaliștilor și tuturor celor care "au fost nevoiți să asiste la momentul mai puțin fericit, provocat în cadrul ședinței trecute".
Laura Georgescu a spus că nu a putut participa la ședința de marți, întrucât a fost chemată, nominal, la audieri la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, în fața căreia are obligația legală să raporteze activitatea CNA și în fața căreia răspunde, conform legii, pentru modul în care a gestionat și gestionează încă funcționarea Consiliului.
Referitor la faptul că i s-a cerut de mai multe ori demisia, Laura Georgescu a spus că nu a înțeles această solicitare, deoarece consideră că nu a făcut nimic ilegal.
"Însă, pentru că în instituția pe care o conduc au fost induse tensiuni mai mult sau mai puțin artificiale, justificate sau nejustificate, am decis, într-o prima etapă, să deleg dreptul de semnătură, pentru tot ce legea îmi permite, domnului Răsvan Popescu, vicepreședinte al CNA. Fac acest demers în condiții de responsabilitate, înțelegând bine faptul că CNA trebuie să funcționeze într-o atmosferă de lucru performantă și constructivă", a spus Laura Georgescu.