Declarație de ultimă oră a președintelui României, Klaus Iohannis. În plin scandal privind justiția, șeful statului a insistat asupra importanței statului de drept în Uniunea Europeană.
Declarație de ultimă oră a președintelui României, Klaus Iohannis, la Ruse:
"Cred cu fermitate în democrație și statul de drept. Este foarte important pentru noi toți să înțelegem că statul de drept nu este numai o formalitate, ci o stare de spirit. Include justiție bazată pe recunoașterea și acceptarea deplină a valorii supreme a drepturilor omului, instituții puternice și toleranță zero față de corupție", a spus Klaus Iohannis, la Ruse, potrivit Realitatea Tv.
Klaus Iohannis participă vineri la reuniunea informală la nivel de șefi de stat Bulgaria - Austria - România, ce se desfășoară la Ruse.
Cele trei țări dețin succesiv Președinția Consiliului Uniunii Europene în acest an și în primul semestru al anului viitor.
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile se vor axa pe agenda europeană actuală în vederea facilitării unei bune coordonări și cooperări pe parcursul celor trei președinții ale Consiliului UE.
"Președintele Klaus Iohannis va exprima interesul României de a colabora împreună cu Bulgaria și Austria pentru îndeplinirea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetățenilor. Președintele României va sublinia că, pe perioada deținerii Președinției Consiliului UE, țara noastră va urmări promovarea unei abordări pragmatice și a unor obiective fezabile, astfel încât cetățenii europeni să beneficieze de valoarea adăugată a proiectului european și de rezultatele sale concrete", a informat sursa citată.
Klaus Iohannis va participa, împreună cu omologii bulgar și austriac, și la conferința cu tema "Dezvoltarea durabilă a Regiunii Dunării și interconectarea între regiuni", organizată la Universitatea Angel Kanchev din Ruse.