Președintele UDMR, Kelemen Hunor, și cel al PCM, Biro Zsolt, au semnat, vineri, la Cluj-Napoca, un protocol de colaborare politică pe termen mediu și lung, care prevede colaborarea la nivelul administrațiilor locale între cele două formațiuni și susținerea listei de candidați pentru PE a UDMR.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că Uniunea va sprijini localitățile care au primari PCM și de la nivel parlamentar sau guvernamental, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am avut câteva luni negocieri cu PCM, am ajuns la o înțelegere și am semnat, vineri, un protocol de colaborare politică pe termen mediu și lung, o înțelegere strategică, nu doar pentru alegerile europarlamentare. Documentul conține dezideratele strategice comune și cred că prin această înțelegere vom avea posiblitatea de a colabora la nivelul administrațiilor locale, unde PCM are consilieri și primari, iar UDMR are conducerea consiliilor județene. Vom sprijini localitățile care au primari PCM și de la nivel parlamentar sau guvernamental. PCM va susține lista noastră de candidați pentru PE, care este lista UDMR", a spus Kelemen.
Președintele PCM, Biro Zsolt, a declarat, în aceeași conferință de presă, că semnarea protocolului cu UDMR reprezintă un "moment istoric din perspectiva partidelor de după 1989 ale comunității maghiare".
"PCM a dus o luptă foarte mare pentru a fi recunoscut, iar acest fapt, că semnăm un protocol cu UDMR, este un exemplu că PCM reprezintă o forță politică în Transilvania. Țelurile noastre sunt identice, la fel și electoratul pe care ne bazăm, și când suntem în fața unor alegeri trebuie să avem niște priorități. O comunitate care trebuie să atingă pragul electoral, cum e cea maghiară, dacă vrem să ducem o politică responsabilă, trebuie să colaborăm", a spus Biro.