Președintele UDMR, Kelemen Hunor, acuză România că "încalcă", ”de foarte multe ori”, drepturile maghiarilor de păstrare a identității naționale și critică nerespectarea anumitor legi, precum cea a învățământului sau cea privind folosirea limbii materne în Justiție. În acest sens, Kelemen Hunor subliniază faptul că ”sancțiunile nu sunt bine gândite” și că actuala Constituție are "are lacune uriașe" și nu permite aplicarea nor programe ale UDMR, informează Mediafax.
În viziunea lui Kelemen Hunor, România "nu aplică Legea învățământului, în care scrie cum ar trebui să funcționeze Universitatea de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș”.
”Conducerea Universității nu respectă legea. Nu sunt aplicate prevederile legislației în ceea ce privește folosirea limbii materne în Justiție”. Tot timpul se găsesc fel de fel de motive: că nu sunt bani de interpreți, traducători și așa mai departe", a declarat liderul UDMR, în cadrul unei conferințe de presă, la Arad.
Pe de altă parte, Kelemen Hunor a evidențiat că, în timp ce "Legea învățământului nu este aplicată în totalitate de către UMF, este aplicată de Universitatea «Babeș-Bolyai» sau la Universitatea de Arte dinTârgu Mureș”, fapt ce nu a adus niciun prejudiciu.
În ceea ce privește folosirea limbii materne în Justiție, liderul UDMR a spus că "se întâlnesc fel de fel de situații când nu se găsesc bani pentru traducători, interpreți", deși "este treaba CSM să găsească soluții pentru aplicarea legii, nu este treaba celui care merge la proces să aducă bani de acasă". În acest context, Kelemen Hunor a criticat faptul că "în România sunt foarte multe legi unde sancțiunile nu sunt bine gândite", susținând că trebuie aplicate sancțiuni și în cazul instituțiilor care nu respectă drepturile legale ale minorităților.
Kelemen Hunor a făcut referire și la necesitatea "amendării Constituției", întrucât actuala deține ”lacune uriașe" și nu permite aplicarea nor programe ale UDMR, precum cele referitoare la autonomia culturală și regională.
"Noi vrem în interiorul statului român, respectând unitatea teritorială", a amintit Kelemen Hunor, referindu-se la intențiile autonomiste.
Mai multe pe Mediafax.