Politica· 2 min citire

Kelemen Hunor îl ține în șah pe Orban:"Încă nu am luat decizia!"

Kelemen Hunor îl ține în șah pe Orban:"Încă nu am luat decizia!"

Kelemen Hunor îl ține în șah pe Orban:"Încă nu am luat decizia!"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 oct. 2019, 20:51

Președintele UDMR spune că, deocamdată, UDMR nu a luat o decizie finală privind susținerea guvernului liberal, însă "șansele sunt foarte bune".

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat în alegerile prezidențiale, a declarat duminică, la Brașov, el menționând faptul că există nemulțumiri față de unii miniștri propuși din partea formațiunii politice pe care o reprezintă.

Liderul UDMR a subliniat că ar fi bine ca noul guvern să fie votat de Parlament cât mai repede, săptămâna viitoare, menționând că sunt multe provocări în această perioadă - rectificarea bugetară, nominalizarea comisarului european și noul buget, conform Mediafax.

Potrivit acestuia, este nevoie de "clarificări" privind unii miniștri propuși de Ludovic Orban, deoarece nu toți sunt "competenți".


"Probabil că vor fi multe întrebări la audierile miniștrilor, probabil că e nevoie de niște clarificări pentru că nu toți sunt fiind că nu toți sunt buni din punctul nostru de vedere, nu toți sunt competenți, dar vom vedea în timpul audierilor. Noi, când spunem că vom vota ceva, toată lumea știe că așa se va întâmpla. Când am spus că vom da vot de încredere pentru a începe munca, nu înseamnă că am dat un cec în alb pe termen scurt, să spunem de un an (...), dar important este să avem un guvern votat de Parlament. (...) Nu am luat o decizie finală cu privire la guvern, șansele sunt foarte bune să acordăm un vot de încredere, dar trebuie să vedem și acel acord (...) Am promis că, în momentul în care semnăm, urmează o ședință a grupurilor noastre reunite, în care vom lua o decizie, probabil în cursul zilei de marți, după sau în timpul audierilor, sau miercuri, depinde de program - să vedem care va fi programul", a precizat liderul UDMR.

Conform lui Kelemen, scenariul alegerilor anticipate după alegerile prezidențiale este unul "lung și dificil", el exprimându-și îndoieli în privința realizării acestuia.

"E un traseu lung, dificil. Un om politic trebuie să fie pregătit în orice moment să meargă în fața alegătorilor, pentru că asta este responsabilitatea lui, nu ai nevoie nici de o lună, nici de un an (...) Însă cunoscând destul de bine viața politică românească, am îndoieli că se va împlini (scenariul-n.r.)", a mai afirmat Kelemen Huno

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica