Politica· 2 min citire

Kelemen Hunor aruncă bombă! Liderul UDMR ar vrea TVA de 21% și eliminarea scutirilor de la plata CASS

Șeful UDMR crede că reducerea deficitului se poate realiza în termen de câțiva ani

Șeful UDMR crede că reducerea deficitului se poate realiza în termen de câțiva ani

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 iun. 2025, 23:53

UDMR cere majorarea TVA și eliminarea unor privilegii la plata CASS drept pârghii de reducere a deficitului bugetar. Președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a afirmat că el ar opta pentru menținerea cotei unice dși a impozitul pentru dividende, scrie News.ro.

Kelemen Hunor a fost întrebat, luni seară, la un post TV, dacă în urma discuțiilor despre impozit progresiv, creștere a TVA, impozit pe dividende va rămâne vreuna dintre aceste măsuri.

”Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alții fiindcă mai suntem în discuție în aceste zile. Eu aș lăsa impozitul, cota unică, 10%, 16% dividende și 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilități sau atractivitate pentru investitori, competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte”, a afirmat Kelemen Hunor.

El a adăugat că astfel n-ar fi lovită clasa de mijloc și s-ar păstra competiivitatea în zona economică

”Eu aș crește TVA-ul două puncte procentuale de la 19 la 21 și aș accepta de la 9 la 13, 14, undeva în zona de 11-15 și aș lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente și medicamente și aș lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulți exceptați și aș tăia toate privilegiile și toate cheltuiele extravagante, de la Consiliile de Administrație la sporuri și așa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susținute în continuare”, a explicat liderul UDMR.

El a arătat că și-ar asuma un termen de patru, cinci ani pentru scăderea deficitului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica