Magistratul constănțean mai declară, într-un interviu pentru Info-sud-est.ro că recursul compensatoriu a acționat ca o grațiere mascată iar eliberarea deținuților înainte de termen încurajează săvârșirea de fapte penale. Judecătorul critică și activitatea secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați, afirmând că este ”greu de crezut că actele de hărțuire ale unor colegi judecători și procurori nu se vor accentua”, scrie G4media.ro
Și din perspectiva corpului judecătorilor ”linia roșie” a fost demult depășită/ Convingerea multora dintre noi este că ne îndreptăm spre o direcție greșită, pe care alți actori o impun;
Nu putem vorbi de o independență reală a puterii judecătorești, în condițiile în care derapajele sau presiunile venite din partea altor puteri ale statului sau a diferiților actori de pe scena publică rămân nesancționate
În cazul judecătorilor, greutatea deciziilor este cu atât mai împovărătoare cu cât presiunile de orice tip sunt din ce în ce mai numeroase, iar mecanismele de protecție lipsesc aproape cu desăvârșire;
Despre recursul compensatoriu: A acționat ca o veritabilă lege de grațiere mascată/ Faptele de natură penală sunt încurajate fără ca pentru această situație cineva să poarte vreo răspundere;
Despre protocoalele dintre SRI-parchete: Discuția legată de aceste protocoale este similară celei referitoare la soarta arhivei fostului Serviciu de Informații din cadrul Ministerului Justiției (SIPA)/ Aceste mecanisme de informare sunt aplicate în multe alte state, în diferite domenii de activitate, acest gen de instrumente fiind utilizate și în relația dintre SRI și alte instituții din țara noastră, fără ca ele să comporte până în prezent aspecte de nelegalitate care să fi fost contestate în instanța de contencios administrativ;
Despre cazul DNA Oradea: Deși astfel de înregistrări au fost realizate în condiții incerte, ele sunt difuzate publicului larg și prezentate cu deosebită larghețe, astfel încât să pară credibile, deși nu sunt realizate pe cale oficială. În timp ce aceleași mijloace de probă autorizate de către judecător sunt contestate doar pentru faptul că, din motive pur logistice, ele au fost realizate în baza unor protocoale de colaborare între Ministerul Public și alte organe specializate ale statului;
Despre secția specială de investigare a magistraților: Nu era nevoie de o astfel de secție, pentru că numărul faptelor de natură penală comise până în prezent de magistrați este extrem de mic pentru a justifica o asemenea măsură/ Percepția de politizare a unei astfel de structuri are la bază recentele inițiative legislative sau, în opinia unora, legăturile cu trecutul sau cele de ordin personal ale unor magistrați;
Greu de crezut că actele de hărțuire ale unor colegi judecători și procurori nu se vor accentua;
Capacitatea organelor judiciare și a celor cu atribuții în domeniul apărării și siguranței publice de a răspunde unor provocări de actualitate este în regres, din cauza unor intervenții legislative concertate și a unor măsuri menite să le slăbească forța de reacție;
Magistrații sunt primii obligați a explica legile pe înțelesul tuturor, a atrage atenția asupra pericolelor care amenință statul de drept și a acționa cu fermitate împotriva oricăror derapaje care ar pune în pericol societatea în ansamblu;
Nu putem avea pretenția ca justiția să funcționeze la parametri normali, câtă vreme doar anumite voci se fac auzite, iar probleme reale ale justiției, deși cunoscute de mulți dintre actorii sociali, nu sunt sesizate public și de cei din interior;
Despre magistrații aflați la începutul carierei: Să nu le fie teamă! Să își manifeste curajul ori de câte ori li se ivește ocazia.