Purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan spune că nu este nevoie de o strategie a PSD pentru a crea nemulțumiri în PNL, adăugând că liberalii sunt cei care trebuie să gestioneze nemulțumirea din partid, întrucât ei au creat-o, prin ieșirea de la guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cătălin Ivan a declarat duminică, într-o conferință de presă la Iași, că atacurile PNL referitoare la încercările de racolare de către PSD a unor parlamentari PNL sunt "degradante", el precizând că PNL trebuie să-și asume consecințele ieșirii de la guvernare.
"Mi se par degrandante atacurile liberalilor cum că am vrea să racolăm deputați și senatori de la PNL, că noi suntem în spatele lui Călin Popescu Tăriceanu și că vrem să distrugem acest partid. Îi transmitem lui Crin Antonescu că trebuie să-și asume consecințele deciziei de a ieși de la guvernare. Știam cu toții că sunt foarte multe nemulțumiri în rândul liberalilor și sunt mulți cei care nu și-au dorit să iasă din guvern. Nu noi i-am nemulțumit. Nu noi suntem cei care i-am dezamăgit", a spus Cătălin Ivan.
Social-democratul a adăugat că ieșirea PNL de la guvernare a stârnit reacții critice în rândul liberalilor și că toate aceste nemulțumiri trebuie gestionate de către PNL.
"Faptul că au decis să iasă din Guvern a creat o foarte mare nemulțumire în rândul colegilor din PNL. Ei trebuie să gestioneze situația. Nu e nevoie de o strategie a PSD pentru a crea nemulțumire în PNL. Nemulțumirea există și le doresc succes în rezolvarea acestei probleme. Este problema lor, nu a noastră", a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.
Cătălin Ivan a precizat că ruptura USL a fost gândită cu mult timp în urmă de către liberali, pentru ca liderul PNL Crin Antonescu să aibă mai multă vizibilitate.
"Ultimele declarații ale lui Klaus Iohannis arată că de fapt liberalii n-au avut o problemă cu Ponta sau cu Guvernul, ci cu întregul proiect USL. Și-au dorit această ruptură pe care au și reușit să o obțină, oricât ne-am fi împotrivit noi. Această ruptură a fost gândită cu mult timp înainte. Problema lui Crin Antonescu nu era cum să guvernăm România și cum să ne atingem obiectivele, ci cât de vizibil este el în cadrul USL. Este un calcul egoist, îngust, lipsit de viziune și de responsabilitate", a precizat Cătălin Ivan.