"PSD are o campanie care înseamnă "noi avem bani", susține jurnalistul Ion Cristoiu. Afirmația vine după ce a analizat afișele electorale amplasate în mai multe zone ale țării.
"De 20 de ani străbat campaniile electorale. Anul acesta este foarte interesant ce am observat după afișe. În primul rând, în sate nu există campanie electorală. Am trecut prin toate satele, inclusiv prin comuna mea. Sunt niște afișe mici pe stâlpi de telegraf cu "Votează PSD". Nu mai e ca la campaniile locale. Când treceam prin toate satele, erau cearșafuri cu votați pe nu știu care. Acum nu mai e. PSD-ul are aceeași campanie din 1990 până acum, adică o campanie care înseamnă "noi avem bani". Pe DN2, la intersecții, găsești niște panouri uriașe numai ale PSD-ului. Din ăla de se sperie caii. Foarte interesant, toate aceste panouri îl au pe Victor Ponta. Eu nu am văzut un panou cu Corina Crețu. E Victor Ponta uriaș. Asta arată un partid care nu și-a modernizat cu nimic discursul. Semnalul este: "noi suntem puternici, noi avem bani, noi facem panouri și noi suntem pe drumul național", mai spune Cristoiu.
"O bizarerie e că în zona Voluntari, Afumați, Ștefănești sunt tot felul de cearșafuri în care Gabi Firea o recomandă pe Ecaterina Andronescu. Andronescu nu are nevoie de recomandare", mai spune Cristoiu.
Cristoiu a mai sublinait absența candidaților de pe afișele electorale: "În afară de PDL care are vedetele care merg la europarlamentare, nu i-am văzut pe ăia care merg. Potrivit panourilor, merge Victor Ponta. Probabil că domnul Ponta se duce în locul tuturor, deși el nu candidează".