Iohannis, la ONU: Ne confruntăm cu o criză complexă. Orice națiune are obligația de a salva oameni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, în cadrul primului său discurs susținut la Adunarea Generală a ONU, că “ne confruntam cu o criza complexa", în condițiile în care vorbim despre "aspecte umanitare, de o criza a protejarii granitelor, de o criza a integrarii si de o criza financiara". În acest sens, Iohannis a punctat faptul că "daca nu gasim cele mai adecvate mijloace de a le solutiona pe fiecare dintre ele, fiecare val de migratie il va depasi pe cel anterior". Mai mult, șeful statului a subliniat că "orice natiune are obligatia de a salva oameni, de a-i sustine si de a-i proteja”. Sute de lideri ai lumii au fost prezenţi când şeful statului nostru şi-a transmis mesajul.