Președintele Klaus Iohannis i-a transmis un răspuns ferm lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce șeful Senatului a spus despre acesta că este "un penal sadea". Astfel, șeful statului a afirmat că nu a avut niciodată un dosar penal, nu a fost urmărit penal, iar aceste fapte pot fi verificate. În plus, președintele a mai spus că nu toate partidele au candidați cu probleme penale pe liste, iar românii trebuie să se uite la fiecare în parte, comentând și că nu îi este teamă că Parlamentul ar putea să îl suspende pentru declarații împotriva candidaților penali.
"Este din capitolul hoțul strigă hoții, dacă vă referiți la câteva afirmații despre dosare pe care le-aș fi avut, eu, Klaus Iohannis, nu am fost niciodat urmărit penal. Se poate verifica. Aceasta coaliție anti justiție formată din câțiva penali celebri încearcă să își spele imaginea. Nu trebuie să aibă emoții, nu am fost urmărit penal nu am avut dosare. Rămân la părerea mea, cei cu dosare nu au ce căuta în politica de vârf", a spus Klaus Iohannis, la Cotroceni.
Președintele Iohannis a arătat și că a cerut Departamentului de Politică Internă al Administrației Prezidențiale listele depuse, joi, de partide pentru alegerile parlamentare.
"O să avem în câteva zile, maximum două-trei zile, listele și atunci o să ne dăm seama care partide au luat în serios mesajul meu și care au avut impresia că nu contează", a adăugat șeful statului. Iohannis a afirmat că nu se teme de o posibilă suspendare din funcție.
"Nu mă tem de nicio suspendare. Nu cred că s-ar putea ajunge într-o asemenea situație", a completat el. Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la B1 Tv, că Iohannis a candidat pentru funcția de primar al Sibiului având dosar de inculpat. La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi că Iohannis este "penal" deoarece a intrat în alegerile prezidențiale din poziția de condamnat.
"Din ce știu eu, în România există numai două categorii - cei care sunt nevinovați și cei asupra cărora instanța a stabilit printr-o decizie definitivă vinovăția. Așadar, cred că în România, așa cum și pentru președintele Iohannis se pare că a funcționat, prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toată lumea. Vreau să readuc aminte că președintele Iohannis a candidat la alegerile prezidențiale din poziția de penal, așa cum folosește el această stupidă expresie, cum atribuie această calitate unora dintre cei care participă la procesul electoral. Deci Iohannis a fost penal și s-ar putea încă să fie considerat ca atare, pentru că știu că a făcut uz de o cale de atac excepțională care până de curând nu era accesibilă tuturor cetățenilor români și sigur că are o problemă în plus față de noi, că el este și condamnat. Așa încât i-aș recomanda președintelui să fie mai rezervat și să nu mai folosească dubla măsură", a declarat co-președintele ALDE, după vizita la Biroul Electoral Central, unde a depus listele cu candidați din partea partidului pe care îl conduce.
Tăriceanu a adăugat că președintele Klaus Iohannis este ”penal sadea”, afirmând că dosarul său a fost instrumentat de DIICOT și trimis la DNA.
”Dacă președintele folosește această terminologie este bine să știe că toți oamenii și președintele a beneficiat în ochii românilor, pentru că l-au și ales, de această prezumție de nevinovăție, cu toate că ulterior a fost găsit vinovat pentru înșelăciune și abuz în serviciu în dauna intereselor publice. Dosarul lui a fost instrumentat de DIICOT și trimis la DNA. Deci, penal sadea! Despre ce vorbim”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu, potrivit sursei citate.
OFERTE FOARTE BUNE LA eMAG! LE POTI CONSULTA AICI!!!