Coronavirus - România: 703776 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Iohannis ar vrea un independent în fruntea SRI

Wednesday, 28 January 2015, 10:25 Sursă: REALITATEA.NET

Locul lui George Maior la şefia SRI ar putea fi luat de un independent. Cel puţin aşa doreşte preşedintele Klaus Iohannis, spun surse citate de Realitatea TV.

Printre numele vehiculate pentru această funcţie se află Eduard Hellvig şi Teodor Atanasiu, în prezent, membri ai PNL.

George Maior și-a dat demisia din funcția de director al SRI. Anunțul a fost făcut marți de Președinție.

"Directorul Serviciului Român de Informații, domnul George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI Președintelui României, marți, 27 ianuarie a.c. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia", se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Maior își anunțase intenția de a demisiona încă din octombrie anul trecut.

După demisia lui George Maior, din fruntea Serviciului Român de Informații, președintele Klaus Iohannis trebuie să propună un alt nume pentru această funcție, care, însă, va fi numit de Parlament. Potrivit art. 23 din Legea nr. 14, din 1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, directorul instituției are rang de ministru, informează ziare.com.

Mai exact, șeful SRI este "numit de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, la propunerea președintelui României, în urma audierii celui propus", de către comisia comună permanentă, a celor două Camere pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Comisia comună permanentă, a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, este condusă de deputatul PSD, Georgian Pop, vicepreședinte fiind deputatul PNL, Marius Popa. Ceilalți șase membri sunt senatorii Verestoy Attila (UDMR), Teodor Atanasiu (PNL) si Daniel Savu (PSD), precum și deputații Liviu Codirla (PSD), Cezar Preda (PDL) și Sebastian Ghita (independent, fost PSD).

 

 

 


Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ