Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, susține că nu a prezentat cifre la întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Traian Băsescu întrucât a realizat că este o dispută politică, în care reducerea CAS cu 5 puncte reprezintă un pretext, și i-a fost teamă să nu îi fie distrus proiectul.
"Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuție politică și CAS era la mijloc (...) Băsescu vine dintr-un partid de dreapta, unde măsura este susținută (...) Am impresia că dânsul susține această măsură, deci nu era ideea acolo să mergem și să susținem măsura cu cifre (...) Este clar că e vorba de un război politic, am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS. Am încercat să țin departe CAS de acest război (...) Mă gândeam: clar e o dispută politică și o să-mi distrugă proiectul. Vroiam să-l iau și să plec", a spus Ioana Petrescu la Antena 3.
Ea nu crede că președintele Traian Băsescu se opune reducerii CAS.
"Aruncam cifrele privind CAS într-o dispută politică. Știam care este jocul și îmi era frică că pică CAS la mijloc", a adăugat Petrescu, potrivit mediafax.ro.