Deputatul PSD Florin Iordache, diagnosticat cu colecistită acută, a fost operat joi, evoluția stării sale de sănătate fiind una bună, a declarat vineri, pentru Agerpres, prof. dr. Mircea Beuran, șeful Clinicii de chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.
"L-am operat ieri după-amiază. Este bine. L-am văzut în dimineața aceasta. Din punctul nostru de vedere, credem că mâine poate să plece acasă", a precizat medicul.
El a afirmat că deputatul a fost operat laparoscopic, acesta suferind de colecistită acută flegmonoasă liviatică. Iordache s-a prezentat joi dimineață la Spitalul Floreasca.
Anterior, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Bogdan Oprița, precizase pentru News.ro că Florin Iordache a fost internat în cursul dimineții de joi, menționând însă că nu poate face publice date din dosarul medical al acestuia.
La acel moment existau deja informații conform cărora deputatul PSD Florin Iordache, care conduce Comisia specială de modificare a legilor justiției și a codurilor penale, ar fi suferit o criză de colecist.
Litiaza veziculară (pietrele la colecist, denumit și veziculă biliară sau „fiere”) este o afecțiune frecventă. Această suferință e întâlnită la 10-20% dintre persoanele cu vârste între 20 și 40 de ani și la peste 20% dintre cei care au depășit 40 de ani.