Guvernul a aprobat, joi, o ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, actul normativ reprezentând prima reformă stabilită în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru sectorul de apă și apă uzată.
„România are la dispoziție în anii următori, prin PNRR, 968 milioane euro pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. Accesarea acestor sume importante depindea însă de îndeplinirea unei condiționalități până la sfârșitul acestui an, prin care țara noastră trebuia să își consolideze cadrul de reglementare în acest sector.
Mă bucur să anunț că, prin adoptarea OUG de astăzi, condiționalitatea asumată de România este îndeplinită. Noile modificări legislative vizează reducerea, până la eliminare, a poluării cu ape uzate menajere și se referă la asigurarea sustenabilității financiare a infrastructurii de apă și canalizare, precum și la creșterea gradului de racordare la sistemele publice de alimentare cu apă și canalizare existente. În plus, am avut în vedere reglementarea sistemelor individuale adecvate și stabilirea condițiilor de descărcare a apelor uzate din acestea în resursele de apă, acolo unde, din motive justificate, nu se pot realiza sisteme de canalizare publice”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.