Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a susținut, miercuri, în urma întâlnirii cu asistentul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, că liberalii și-au declarat angajamentul pentru sprijinirea luptei împotriva corupției, prin modificarea legislației electorale și a procedurilor parlamentare, informează Mediafax.
”Cu ocazia acestor discuții, am susținut întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA, care să se materializeze prin extinderea colaborării nu doar în planul securității, ci și în plan economic, comercial și cultural. Suntem conștienți că lărgirea domeniilor de colaborare depinde în mare parte de rezolvarea problemelor de integritate și de corupție, iar PNL este determinat să contribuie efectiv la soluții care să consolideze democrația și statul de drept”, a susținut Gorghiu, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Liderul PNL a mentionat, totodată, că ”Partidul Național Liberal va veghea, ca și până acum, ca legislația anticorupție să fie respectată, pentru a nu se mai repeta episoade similare legii amnistiei și grațierii”.
”Cu atât mai mult cu cât știm că sunt depuse două inițiative legislative pe această temă, le vom solicita colegilor din celelalte formațiuni politice respingerea lor în Parlament în cel mai scurt timp”, a mai spus Gorghiu.
De asemenea, copreședintele PNL a afirmat că, în cadrul discuțiilor, a menționat și un alt obiectiv al PNL, ”anume reforma clasei politice, care trebuie să pornească de la regândirea sistemului de finanțare a partidelor în alegeri, pentru a combate corupția”.
Mai multe pe Mediafax.