Fostul ministru al Muncii, liberala Violeta Alexandru, nu mai dă nicio șansă refacerii coaliției PNL/USPLUS/UDMR și spune că totul s-a terminat. Ea consideră că PNL nu va mai punea impune niciun fel de reforme, pentru că nu mai există un sprijin solid în Parlament.
„Acum, sincer, chiar doriți să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanțele transportând bolnavii și staționând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloș SMS-ul lui F. Cîțu și ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns? Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează și pe cine nu, în condițiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreținerea e mai scumpă și nici nu am intrat în iarnă. Și noi când ne certăm când nu ne vorbim, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârșit public fără orgolii. De fapt, avem”, a scris Violeta Alexandru, despre actuala situație de pe scena politică.
Ea afirmă că ”sunt persoane mai sofisticate decât ea în crearea de strategii”.
”Eu sunt pentru lucrurile simple, clare și transparente. Mă ajută și comunicările publice ale conducerii PNL precum și comunicarea cu parlamentarii. Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură. Nu se va reface coaliția. S-a terminat”, spune fostul ministru al Muncii.
Violeta Alexandru mai arată că, și ”dacă s-ar întâmpla ceva extraordinar și s-ar stabiliza lucrurile, dacă apucăm să schițăm, să propunem ceva reforme– nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situației create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (avem, desigur, varianta PSD - PNL va plăti un cost enorm pentru această mișcare care se va vedea, oricât am ascunde)”.
”Și, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficiența oricărei propuneri”, mai scrie Alexandru, menționând că este greu să mai faci treabă cu o societate care nu mai are încredere în tine.
”Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în brațele populiștilor. Nu voi rămâne tăcută, supusă, în fața acestui previzibil scenariu. Ca să vezi că, de fapt, nu este totul despre bani, acces la putere și la resurse. Este și despre ce societate vei conduce”, mai spune Violeta Alexandru.