Politica· 1 min citire

Faptele Elenei Udrea, probate de denunțul lui Pescariu și de un bilețel găsit la percheziții

Faptele Elenei Udrea, probate de denunțul lui Pescariu și de un bilețel găsit la percheziții

Faptele Elenei Udrea, probate de denunțul lui Pescariu și de un bilețel găsit la percheziții

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 feb. 2015, 16:51

Avocații care o reprezintă pe Elena Udrea au precizat miercuri că probele reținute și prezentate de DNA în referatul cu propunere de arestare sunt denunțul lui Dinu Pescariu precum și un bilețel găsit la perchezițiile de la domiciliul acesteia.

Potrivit avocaților, probele anchetatorilor nu dovedesc acuzațiile pe care i le aduc Elenei Udrea, acestea constând până la acest moment în denunțul făcut de Dinu Pescariu și un bilețel găsit la perchezițiile de la domiciliul fostului ministru pe care erau notate inițialele "E.U." și suma de 500.000 de euro. Astfel, explică avocații, anchetatorii ar încerca să dovedească mita pe care omul de afaceri Dinu Pescariu i-ar fi dat-o Elenei Udrea. Totodată, spun avocații, la dosar se mai află și extrase de cont, care însă nu dovedesc acuzațiile aduse.

Avocații se află în acest moment în arhiva Secției penale a ICCJ pentru a studia în continuare dosarul. Elena Udrea se află, împreună cu polițiștii care au adus-o de la arest, în sala de judecată și așteaptă începerea procesului. La instanța supremă, unde se va judeca cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea, au venit câțiva susținători și prieteni ai acesteia, între care și fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir.

 Mai multe pe Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica