EUROPARLAMENTARE 2014. Instanţa supremă a desemnat cei cinci judecători din BEC

EUROPARLAMENTARE 2014. Instanţa supremă a desemnat cei cinci judecători din BEC
EUROPARLAMENTARE 2014. Preşedintele instanţe supreme, Livia Stanciu, i-a desemnat vineri, prin tragere la sorţi, pe cei cinci judecători din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, aceştia urmând să aleagă preşedintele BEC.
EUROPARLAMENTARE 2014. În urma tragerii la sorţi au fost desemnaţi ca membri ai Biroului Electoral Central (CEC) judecătorii Leontina Şerban, de la Secţia Penală, Iuliana Rîciu, de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Rodica Zaharia, de la Secţia a IIa Civilă, Rodica Susanu şi Florentin Sorin Drăguţ, de la Secţia I Civilă.
Potrivit dispoziţiilor legale, în 24 de ore de la învestire, cei cinci judecătorii desemnaţi aleg, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorul acestuia.
În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central, în componenţa Biroului Electoral Central intră preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, precum şi câte un reprezentant al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European.
EUROPARLAMENTARE 2014. Conform Legii 33/2007, Biroul Electoral Central este alcătuit din cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cel mult 10 reprezentanţi ai partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre cele care participă la alegeri.
"Desemnarea celor cinci judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în termen de cinci zile de la aducerea la cunoştinţă publică a zilei de referinţă, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai Curţii. Data desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris, cu două zile înainte, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European şi se aduce la cunoştinţă publică prin mass-media", potrivit articolul 24, alineatul 2 din Legea 33/2007.
Conform legii, la organizarea şi desfăşurarea tragerii la sorţi au dreptul să participe câte un reprezentant desemnat al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European.
Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi de prim-magistratul asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Citește și:
- 15:55 - Nicușor Dan, explicații în urma ședinței de criză de la Constanța, după explozia dronei. Cât de pregătită este România pentru astfel de incidente
- 15:47 - Bolojan, întâlnire crucială cu Tomac. Ce spune premierul demis despre scenariul respingerii premierului desemnat
- 12:21 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „În 2016, economia creștea cu 4,3% la instalarea unui guvern tehnocrat. În 2026, economia scade cu 1,2% la propunerea guvernului Tomac”
- 11:02 - Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): „Guvernul Bolojan a creat o structură paralelă pentru gestionarea marilor proiecte de infrastructură și a transformat investițiile publice într-o nouă sursă de sinecuri și control politic”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














