Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, marți, cu ocazia inaugurării Centrului Olimpic de gimnastică Steaua, că nu va încerca să-i convingă pe tehnicienii Mariana Bitang și Octavian Bellu să continue la conducerea lotului național, ci le va ordona acest lucru.
"Doamna Bitang și domnul Bellu sunt alături de noi și le doresc să se ocupe încă mult timp de gimnastica feminină românească și cred că așa va fi. Dragostea pentru acest sport nu îi va lăsa să stea deoparte. Nu încerc să-i conving, dar fiind la armată încercăm să le dăm ordine", a spus Dușa, în glumă.
Mircea Dușă a afirmat că banii necesari funcționării centrului vor fi asigurați de către CSA Steaua. "Am acceptat ca unul dintre cele șase centre regionale de pregătire a fetițelor să-l organizăm la clubul Steaua. Este o colaborare deosebită între CSA Steaua, MTS, Ministerul Educației, Casa Campionilor, Petrom. Într-un termen foarte scurt am aprobat efectuarea unor lucrări la sala de sport a clubului, respectiv amenajarea dormitoarelor, a grupurilor sanitare, a sălii unde vor servi masa. Cheltuielile de pregătire vor fi suportate de clubul Steaua și cu o contribuție a Petrom. În același timp, vom asigura și transportul în școlile în care fetele vor învăța. Sper ca dintre aceste fetițe să avem viitoarele campioane europene, mondiale și olimpice. Îmi crește sufletul când văd copii atât de fericiți, care au în subconștient dorința de victorie", a completat Dușa.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu, foștii sportivi Sandra Izbașa, Marian Drăgulescu, Silvia Stroescu și Alina Dumitru au participat, marți, la inaugurarea Centrului Olimpic de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua. În cadrul acestui centru vor locui, se vor antrena și vor beneficia de masă 30 de sportive, care în prezent au între șase și șapte ani. Cele 30 de sportive au fost selecționate din peste 1.300 de copii, iar în centru vor locui 14 sportive, în regim permanent, și 16 în regim de semicantonament.