Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, referindu-se la eventualele îngrijorări existente la Bruxelles în urma protestului din 10 august din Piața Victoriei, că premierul Viorica Dăncilă va discuta luni cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Întrebat la finalul CExN al PSD, care a avut loc sâmbătă la Neptun, cum comentează faptul că Gabriela Firea a declarat că sunt îngrijorări la Bruxelles privind manifestația din Piața Victoria, Liviu Dragnea a precizat: "Doamna Viorica Dăncilă, luni, îl va suna pe domnul președinte Juncker ca să discute această problemă (...) O să o sun și pe doamna Corina Crețu. Cred că trebuia să vorbească în primul rând cu doamna prim-ministru", notează Agerpres.
Firea a declarat, la finalul ședinței conducerii social-democrate, că solicitarea în ceea ce o privește pe Carmen Dan a fost făcută pe fondul îngrijorărilor externe cu privire la violențele înregistrate în Piața Victoriei și care i-au fost transmise prin intermediul comisarului european Corina Crețu.
"Am vorbit ieri cu doamna comisar european Corina Crețu, care mi-a relatat o discuție pe care a avut-o cu colegii domniei sale, comisari europeni, și cu domnul președinte Juncker, în care aceștia și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situația politică din România, accentuând în special faptul că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august în România nu este apreciat de către celelalte țări europene, deoarece, deși sunt de acord că instituțiile democratice ale statului trebuie să fie apărate, și anume intervenția jandarmilor a fost corectă până la un punct, în sensul apărării clădirii Guvernului și a jandarmilor care interveneau pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, nu au fost de acord cu faptul că manifestanți care nu au fost violenți au trebuit să suporte gazele lacrimogene care s-au transferat în Piața Victoriei", a afirmat Firea.
Potrivit acesteia, evenimentele din 10 august au transmis o percepție negativă pe plan extern despre România, considerând că responsabil pentru situația creată este ministrul Carmen Dan.