NICUȘOR CONSTANTINESCU. Decizia de joi a DNA, care a acceptat solicitarea președintelui Consiliului Județean Constanța de a părăsi țara rămâne valabilă și în condițiile în care instanța i-a respins, vineri, ridicarea interdicției pentru 30 de zile, interdicție care va intra în vigoare din 30 ianuarie.
NICUȘOR CONSTANTINESCU. Reprezentanții DNA - Serviciul Teritorial Constanța au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că Nicușor Constantinescu poate părăsi țara până în data de 30 ianuarie, conform deciziei de joi a DNA.
Decizia este valabilă până în 30 ianuarie, dată de la care președintele Consiliului Județean Constanța trebuie să se
afle în țară, în condițiile în care acestuia i-a fost acceptată ridicarea interdicției doar pentru primele 15 zile din cele 30, dispuse de DNA, iar instanța i-a respins solicitarea de ridicare a interdicției pentru toată perioada.
"Numai în cazul în care instanța ar fi acceptat solicitarea avocatului domnului Constantinescu s-ar fi schimbat ceva în această situație și anume n-ar mai fi existat nicio interdicție de părăsire a țării nici după data de 30 ianuarie", a precizat șeful DNA Constanța, procurorul Sorin Constantinescu.
NICUȘOR CONSTANTINESCU. Solicitarea de ridicare a interdicției de a părăsi țara formulată de președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, cercetat de DNA pentru șase infracțiuni de abuz în serviciu, a fost respinsă, vineri, de Judecătoria Constanța, ca fiind nefondată, fără a mai exista o altă cale de atac.
Procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanța au anunțat, miercuri, că Nicușor Constantinescu are interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. Joi, Nicușor Constantinescu a depus o solicitare la DNA Constanța pentru întreruperea interdicției de a părăsi țara pentru 30 de zile, cerere acceptată de procurorii anticorupție, care au decis că acesta poate părăsi țara până în 30 ianuarie, respectiv pentru o perioadă de 15 zile. Potrivit reprezentanților DNA Constanța, Nicușor Constantinescu a primit acest drept deoarece a prezentat documente din care a reieșit că suferă de o afecțiune severă și este necesar să meargă la tratament la o clinică din străinătate.
Tot joi, NICUȘOR CONSTANTINESCU a solicitat Judecătoriei Constanța ridicarea interdicției de a părăsi țara pentru toată perioada de 30 de zile, pe motiv că suferă de "o boală gravă" și trebuie să meargă la tratament în SUA, unde și-a făcut programări la mai multe institute, el obținând deja viza de la ambasadă.
Conform unor apropiați ai președintelui CJ Constanța, Constantinescu urma să plece la sfârșitul acestei săptămâni în SUA pentru a-și trata problemele de sănătate.