Premierul Ponta trebuie să aleagă între calitatea de candidat la Președinție și cea de șef al guvernului, pentru că este "inadmisibil să facă excursii electorale" și promisiuni profitând de această "ambiguitate", a declarat, luni, candidatul PMP la Președinție, Cristian Diaconescu.
"Îi cer în mod categoric domnului Ponta să aleagă între calitatea de candidat și calitatea de prim-ministru. Este inadmisibil ca, pe banii noștrii, să facă excursii în teritoriu cu nuanță electorală, dar și mai grav este inadmisibil să facă promisiuni profitind de ambiguitatea acestor calități. (...) Deci pe scurt, dacă dorește să fie candidat la președinție, să demisioneze din funcția de prim-ministru acum", a precizat Cristian Diaconescu după ședința Consiliului Executiv Național al PMP, potrivit mediafax.ro.
Diaconescu a mai spus despre Victor Ponta că "dă senazația că Guvernul este o moștenire de familie".
"Dânsul (Victor Ponta n.r.) dă senzația că Guvernul este o moștenire de familie, oricum pare a fi un clan de familie din ce în ce mai mult, ceea ce reprezintă o încălcare cât se poate de clară și cât se pare de nefirească a ceea ce înseamnă reguli democratice, a ceea ce înseamnă exercitarea mandatului și a atribuțiilor din poziția administrativă", a mai spus Diaconescu.