După o perioadă în care adunările publice au fost interzise, din cauza măsurilor impuse de starea de alertă, deputatul Cristi Barbu a reluat întâlnirile cu seniorii din localitatea Suhaia.
La finalul săptămânii trecute, pe platoul din fața Căminului Cultural, demnitarul teleormănean i-a invitat pe înțelepții comunei la o discuție destinsă și prietenoasă.
Cele mai importante probleme ale comunității locale au fost întoarse pe toate fețele. Discuțiile s-au purtat în jurul proiectelor ce se derulează în comuna Suhaia, stadiul lucrărilor și care sunt planurile de viitor.
În Suhaia, în această perioadă, sunt demarate o serie de proiecte menite a dezvolta localitatea.
Printre acestea se numără modernizarea drumului comunal care duce la terenurile agricole ale cetățenilor din Balta Suhaia, o școală nouă sau un loc de agrement în care tinerii, și nu numai, să-și petreacă timpul liber.
Un alt subiect a făcut referire la vechea Biserică, lăcaș de cult cu o deosebită importanță pentru seniorii din Suhaia. Aici, lucrările de modernizare și consolidare sunt în toi, “se lucrează de zor”, după cum a declarat unul dintre cetățeni, citat de infotr.ro.
Nici crescătorii de animale nu au fost uitați. Deși au existat discuții pro și contra pe marginea împărțirii lucernei, s-a găsit soluția ideală pentru ca toată lumea să fie mulțumită.
În perioada următoare, cel puțin două proiecte, în valoare de milioane bune de lei, urmează să fie implementate la nivelul localității Suhaia.