Fostul premier, fost lider PSD, încearcă să se îndepărteze de scandalul zibucnit la filiala din Arad a social-democraților. Viorica Dăncilă spune că, oricât s-ar încerca să se ajungă la ea nu se va reuși, pentru că "a fost și rămâne un om foarte corect".
Întrebată, la sediul central al PSD, dacă i-a spus cineva din partid cum se fac angajările la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, Dăncilă a spus: „Nu. Nu știu acest lucru. Nu am niciun amestec, oricât se va încerca să se ajungă la Viorica Dăncilă, nu se va ajunge, pentru că Viorica Dăncilă a fost și rămâne un om foarte corect”, scrie Realitatea de Arad.
Ea a afirmat că nu cunoaște pe nimeni de la acea Direcție, nici pe actualul șef, „nici pe cine trebuia să fie”.
„La prim-ministru nu vin astfel de lucruri. Cineva poate să spună, sunt oameni mai bine intenționați sau mai rău intenționați, dar eu vă garantez, și doresc ca acest dosar să se soluționeze cât mai repede, nu am niciun amestec și nicio implicare”, a mai declarat Viorica Dăncilă.
Potrivit acesteia, faptul că Mihai Fifor a fost chemat la audieri în acest dosar, ca martor, nu înseamnă că este vinovat.
Mass media centrale au scris, citând stegrame ale anchetatorilor, că numele fostului premier Viorica Dăncilă apare în discuțiile telefonice următorite de DNA, în contextul în care se face referire la faptul că Viorica Dăncilă ar fi știut de modul în care se acționa la PSD Arad.