Ministerul Turismului are grijă de reputația sa publică. Astfel, în perioada 5-10 mai 2017, a organizat o vizită de documentare în Delta Dunării, pentru șase lideri de opinie, pentru care a fost dispus să aloce 20.725,84 lei cu TVA, potrivit caietului de sarcini postat pe site-ul Ministerului. Realitatea.net a cerut un punct de vedere instituției, referitor la selecția, atribuirea și prețul contractului, dar ni s-au comunicat următarele: persoana reponsabiliă de achiziția respectivă, Elena Crețu, cea care era trecută în caietul de sarcini, nu mai lucrează în Ministerul Turismului, iar alte informații ne pot fi furnizate, în scris, de către Biroul de Presă.
Concret, în caietul de sarcini se precizează că vor fi cumpărate “Servicii de transport anexe si conexe; servicii de agentii de turism” prin aplicarea procedurii – achiziție directă, prin "mijloace off line", prețul de atribuire fiind cel mai mic.
Programul liderilor de opinie: plimbat cu șalupa, filmări
Potrivit informațiilor, a existat și un program de vizită pentru cei șase lideri de opinie: aceștia au plecat din București, au ajuns în Tulcea, apoi, transfer cu barca la Periprava, unde au fost cazați la hotel sau pensiune de trei stele. Liderii de opinie, despre care nu se precizează cum au fost selectați pentru vizita de documentare, au avut și mesele asigurate pe durata șederii. Conform aceluiași document, au avut loc filmări în localitățile Periprava, Letea și Cetatea Enisala, iar transportul pe canale a fost asigurat cu șalupele.
Ce servicii cere Ministerul
Așa cum s-a precizat anterior, criteriul utilizat în stabilirea ofertei câștigătoare a fost prețul cel mai mic, în condițiile îndeplinirii următoarelor servicii:
Servicii de transport în țară: mijloc de transport adecvat tip microbuz 8+1 cu spațiu suficient pentru aparatura video (un bagaj cu 3 camere Samsung 360, o Theta, bublcam si un bagaj cu echipamentul de sunet, un ghiozdan cu laptop și ochelari, o valiza cu echipament drona, o valiza cu o camera clasica 5D & obiective și o valiza cu hard drive de 10 TB și accesorii), modern, spațios, an de fabricație recent, cu instalație de aer condiționat și sonorizare în perfectă stare de funcționare, curat, confortabil, pentru efectuarea transferului conform programului anexat, cu șofer astfel :
- în data de 5.05.2017, transfer București –Tulcea-București;
- în data de 10.05.2017, transfer București –Tulcea- Enisala –Bucuresți; Prețul acestui tip de servicii va cuprinde și taxele de parcare, de autostradă, carburantul .
Servicii transfer barcă până la hotel/de la hotel
Servicii transport barcă (șalupă) pentru realizarea filmărilor pe canale.
Servicii mijloace de transport terestru specifice pentru filmări, folosite pentru efectuarea deplasărilor în zonele în care vor avea loc filmările în perioada 6-09.05.2017, conform programului anexat.
Servicii de cazare: Periprava : 6 pax x 3 camere duble twin x 5 nopți hotel/pesiune 3*.