Chiar dacă ieri era optimist în privința unui aviz favorabil, iată că CSM a hotărât să dea un aviz negativ celebrei Ordonanțe 7. Chiar și în interiorul CSM au fost voci care au susținut că multe prevedri ar trebui modificate substanțial, ba chiar abrogarea ei.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat marți că CSM a avut "o abordare generală" și "a dat un aviz negativ per total" ordonanței care modifică OUG 7/2019, deși cu o zi înainte i s-a transmis că se va da aviz pozitiv pe modificările convenite de premier cu reprezentanții magistraților.
"Proiectul de ordonanță a fost transmis la Consiliul Superior al Magistraturii, știți că, dincolo de întrevederea de la Guvern, eu, ca ministru, am avut o întrevedere cu procurorii, membri ai Secției de procurori de la CSM și am reluat, dezbătut, discutat aceste modificări, care au spus la momentul respectiv că le consideră utile, necesare, dar în același timp consideră, alături de alți colegi, că ordonanța sau și alte prevederi din ordonanță ar trebui modificate, eventual abrogate. Am vorbit și ieri (luni - n.r.), mi s-a transmis că astăzi la orele 12,30 va fi o ședință de plen, la care nu am putut să particip fiind chiar aici în cadrul Guvernului, pentru a se da avizul pozitiv, favorabil, pentru modificările despre care am vorbit. La orele 14,00, înaintea ședinței de Guvern, am aflat că CSM a avut o abordare generală, adică a dat un aviz negativ per total, nu numai pe cele cinci modificări discutate și convenite, per total, cu referire la ordonanța 7", a spus Toader, la Palatul Victoria, după ședința de Guvern.
El a adăugat că premierul a considerat că este necesar să pună în aplicare cele convenite cu reprezentanții magistraturii și a înscris ordonanța pe ordinea de zi.
"Eu, personal, știu un lucru cât se poate de firesc, că orice lege este perfectibilă, prin lege înțelegând lege sau ordonanță ca legiuitor delegat al Guvernului. Consider că cele cinci modificări, a șasea adăugată de către ministrul Muncii, reprezintă un pas semnificativ pentru realizarea opțiunilor exprimate de către magistrați în cadrul sistemului judiciar", a spus Toader.
Guvernul a adoptat marți în ședință mai multe modificări la OUG 7/2019 privind legile justiției. Printre modificări se numără abrogarea prevederilor din articolul 54, alineatul 1, mai exact "se revine la reglementarea anterioară Ordonanței 7, în sensul că procuri de rang înalt pot deveni numai procurorii, chiar dacă în parcursul lor profesional în precedent au avut și funcția de judecător, care au o vechime de 15 ani în magistratură", așa cum a explicat ministrul Justiției Tudorel Toader.