ExclusivPolitica· 3 min citire

Cristoiu: Arestarea lui Georgescu ca șef ANI, una din cele mai mari greșeli politico-juridice

Cristoiu: Arestarea lui Georgescu ca șef ANI, una din cele mai mari greșeli politico-juridice

Cristoiu: Arestarea lui Georgescu ca șef ANI, una din cele mai mari greșeli politico-juridice

Publicat19 mar. 2015, 22:35
Actualizat19 mar. 2015, 23:47

Arestarea lui Horia Georgescu ca șef al ANI, la acea vreme, a fost una dintre cele mai mari greșeli politico-juridice din istoria României. Aprecierea a fost făcută de Ion Cristoiu, la Realitatea TV. Invitat, joi seara, în emisiunea "Jocuri de putere", jurnalistul a explicat cum a ajuns la această concluzie.

"Cred că arestarea lui Horia Georgescu ca șef al ANI a fost una dintre cele mai mari greșeli politico-juridice din istoria României, din mai multe motive. Domnul Georgescu nu a fost înhățat pentru activitatea de la ANI, a fost pentru o activitate anterioară. Trei personaje erau, despre care, dacă scriai un rând că aveai îndoieli, te lua dracu'. Că săreau imediat roboțeii... Alina Bica, Horia Georgescu și Laura Codruța Kovesi. Dacă aveai îndoieli în legătură cu activitatea ANI condusă de Horia Georgescu, erai omul corupților și împotriva statului de drept. Din nenorocire, acțiunea asta, care putea fi făcută altfel, se îndreaptă împotriva a tot ce a făcut ANI. După părerea mea, ANI a fost mai bună decât DNA. ANI, din punct de vedere al luptei împotriva corupției, a făcut mult mai mult decât DNA. DNA instrumentează dosare grele. ANI reușise să stăvilească această nebunie a primarilor cu incompatibilitatea. Dacă spui acum ceva despre DNA, îți sar în cap", a declarat Ion Cristoiu, la Realitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere".

În opinia jurnalistului, Horia Georgescu ar fi putut fi doar urmărit penal în libertate, în primă fază, și nu arestat direct ca șef al ANI.

"În cazul lui Horia Georgescu, pe acuzația adusă, și anume că a semnat fără să se uite, că asta e acuzația, deocamdată. Nu s-a dovedit că e corupție. Putea să fie în primă fază urmărit penal în libertate, era plecat de la ANI și poate că, peste o săptămână, două...", a apreciat jurnalistul.

În acest caz, continuă jurnalistul, ca și în cel al Alinei Bica și al lui Dorin Cocoș, se poate vorbi despre "un fenomen pe care DNA-ul nu vrea să meargă mai departe", și anume "corupția politică". Partidele, atrage atenția jurnalistul, se finanțează din bani negri.

"O serie de persoane ca Horia Georgescu, Monica Ridzi, care erau ambițioase... A intervenit, în ultimul timp, un fenomen numit 'corupție politică', corupția pentru partid. Omul ăsta sunt aproape sigur că așa s-a întâmplat. Adică l-au pus în comisie, probabil că voia să ajungă mai mare, și i-au zis: 'Fii atent, Horia, faci și tu pentru noi ceva dacă vrei să ajungi șef la ANI.' (...) Omul ajunge acolo, e ambițios, dar el nu face pentru el, o face pentru partid. (...) Ridzi n-a luat nimic pentru ea, a făcut pentru partid. A făcut o afacere de corupție. Acești oameni vor fi foarte greu de convins că ei au fost corupți. Ei au făcut pentru partid", a concluzionat jurnalistul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica