Consiliul JAI. Cotele obligatorii de refugiați au fost votate, marți seară, la Bruxelles. Ungaria, Cehia, Slovacia și România au votat împotriva, însă au fost depășite în sistemul cu majoritate calificată după ce Polonia a renunțat la obiecții. Decizia finală va fi însă luată în Consiuliul European. Dacă aceste cote vor fi puse în aplicare, România urmează să primească 6.351 de refugiați.
UPDATE. Primii refugiați urmează să ajungă în România după data de 1 octombrie.
România ar urma să primească 2.475 de refugiați din 66.000 de extracomunitari distribuiți din Italia și Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marți de Consiliul JAI, numărul total de imigranți alocat până în prezent Bucureștiului fiind de 4.837.
Potrivit deciziei luate marți seară, Franța va primi 3.064 de imigranți din Italia și 9.898 din Grecia, în timp ce Germania 4.027 din Italia și 13.009 din Grecia. Ungariei i-ar reveni 306 refugiați din Italia și 988 din Grecia, scrie Mediafax.
UPDATE 20:40 - MAI: România a votat împotriva măsurii cotelor obligatorii
MAI precizează, într-un comunicat transmis marți, că, la Consiliul extraordinar JAI, vicepremierul Gabriel Oprea a votat împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reiterând poziția de principiu conform căreia România nu susține relocarea de refugiați pe baze obligatorii.
"Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis miniștrilor de interne europeni și reprezentanților Comisiei Europene faptul că România este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiați și tocmai de aceea, încă de la primele dezbateri pe tema solidarității și responsabilității, Guvernul României și-a manifestat disponibilitatea și a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1705 refugiați din Italia și Grecia și 80 refugiați din afara Uniunii Europene (în total 1785 refugiați)", se menționează în comunicat.
UPDATE. Președintele României, Klaus Iohannis, va participa mâine, la ora 19.00, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European Extraordinar Informal.
UPDATE. Miniștrii de Interne ai statelor UE au aprobat, în reuniunea de marți, sistemul propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiați, anunță președinția luxemburgheză a Consiliului UE.
"Reprezentanții statelor UE au aprobat marți, la Bruxelles, cu o largă majoritate, o decizie de relocare a încă 120.000 de refugiați", anunță președinția luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene.
Principalii oponenți - Cehia, Ungaria, România și Slovacia - au fost depășiți în sistemul cu majoritate calificată după ce Polonia a renunțat la obiecții, relatează EUObserver.
Ministrul de Interne al Cehiei a criticat atitudinea Poloniei.
Cotele de refugiați au ajuns din nou pe masa negocierilor la Bruxelles. Miniștrii de Interne din Uniunea Europeană caută la această oră o soluție la criza care a zguduit Europa, după eșecul de săptămâna trecută. Între timp, Croația îi cere Serbiei să trimită refugiați și în România.
Negocierile au început la Bruxelles. Miniștrii de Interne ai țărilor UE caută o soluție privind distribuirea celor 120.000 de refugiați.
România este reprezentantă la întâlnirea de la Bruxelles de către vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne. În cadrul reuniunii, vicepremierul Oprea va susține mandatul încredințat de președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta conform căruia țara noastră refuză cotele obligatorii.
''România își manifestă solidaritatea cu privire la relocarea persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și a încă 80 de persoane din afara Uniunii" (în total 1785). ''În cazul în care se va supune la vot proiectul de Decizie a Consiliului de stabilire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și Greciei (suplimentarea cu 120.000 a numărului de persoane relocate față de 40.000 câte au fost adoptate în Consiliul JAI din 14 septembrie a.c.) România va vota negativ'', conform unui comunicat al MAI.
La întrunirea extraordinară a Consiliului JAI de mâine participă miniștrii de interne din statele Uniunii Europene, reprezentanții Comisiei Europene și ai Agențiilor UE din domeniul JAI (EUROPOL, FRONTEX, Biroul de Ajutor European pentru Azil).