Politica· 2 min citire

Corlățean: Vizita lui Biden a fost un semn că România este la adăpost de orice risc de securitate

Corlățean: Vizita lui Biden a fost un semn că România este la adăpost de orice risc de securitate

Corlățean: Vizita lui Biden a fost un semn că România este la adăpost de orice risc de securitate

Publicat23 mai 2014, 18:25
SursăMediafax

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că vizita la București a vicepreședintelui american Joe Biden a fost un semnal că "România se află la adăpost de orice fel de amenințare și de risc de securitate care ar proveni din spațiul estic, de la Federația Rusă”.

Titus Corlățean a spus, într-o conferință de presă, că unul din obiectivele principale ale vizitei vicepreședintelui Statelor Unite Joe Biden la București a fost "un semnal de reasigurare” a României că "se află la adăpost de orice fel de amenințare și de risc de securitate care ar proveni din spațiul estic de la Federația Rusă”, trandmite corespondentul MEDIAFAX.

"Unul din obiectivele principale ale acestei vizite extrem de importante a vicepreședintelui Statelor Unite a fost un semnal de reasigurare a României, a națiunii române, în baza securității colective ca principiu și a articolului 5 al Tratatului Nord Atlantic, că România se află la adăpost de orice fel de amenințare și de risc de securitate care ar proveni din spațiul estic, de la Federația Rusă. Există un principiu fundamental al Alianței: dacă un aliat ar fi supus unui pericol, unui risc de securitate, toți ceilalți intervin pentru a-l sprijini și a-l apăra pe acel aliat. Este un semnal de recunoaștere a rolului României, de apreciere a rolului României și de reasigurare în egală măsură", a spus Corlățean.

Ministrul de Externe român a adăugat că în mesajul lui Joe Biden s-a văzut și faptul că România este "un partener tratat cu respect și care are un rol important în tot ceea ce se întâmplă".

"Există în mesajul lui Biden un lucru foarte important, o mutație importantă. Acum zece ani, în 2004 când am aderat de jure, de drept la Tratatul Nord Atlantic formula folosită de Washinghton era ce putem să facem noi americanii pentru voi românii. Astăzi formula folosită este ce putem să facem împreună Washinghton și București în baza intereselor noastre comune. Suntem un partener tratat cu respect și care are un rol important în tot ceea ce se întâmplă”,a conchis Corlățean.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a participat, vineri, la Alba Iulia, la un miting electoral organizat de PSD Alba în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica