Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a respins miercuri comentariile lui Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European și contracandidatul său la șefia viitoarei Comisii, potrivit cărora ar da dovadă de mai multă indulgență față de România, în comparație cu Ungaria și Polonia, în reacția sa la încălcări ale statului de drept, scrie Agerpres.
"Da, o să înceapă campania electorală dar, dacă ne oprim puțin și ne uităm la ce am făcut eu și ce a făcut Comisia Europeană în ultimii cinci ani, cred că se poate spune că, politic vorbind, am fost neutri, adică am analizat probleme legate de statul de drept și am reacționat în mod proporțional la problemele pe care le constatăm în statele membre atunci când există probleme. Cred că același lucru este valabil și pentru România în aceeași măsură ca și pentru alte țări", a declarat Timmermans în cadrul unei conferințe de presă, răspunzând unei întrebări din partea unui jurnalist.
"Eu înțeleg foarte bine stânjeneala domnului Weber după toate discuțiile privind Ungaria, însă în ceea ce mă privește pe mine și Comisia Europeană știu foarte bine care este situația și în Polonia, și în Ungaria, și în România și în alte țări și nu cred că am făcut alegeri pe baza opiniilor politice. De altfel mi-ar fi greu să conving colegiul să meargă pe un raționament dintr-o prismă politică, în legătură cu un anumit articol. Toate deciziile pe care le-am luat sunt decizii ale colegiului", a dat asigurări Frans Timmermans.
Partidul la putere în Ungaria, Fidesz, a fost suspendat pe 20 martie din formațiunea paneuropeană de centru-dreapta Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat.
Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaților din partidele membre PPE reuniți la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.
"Suspendarea presupune: nu poate participa la nicio reuniune a partidului; nu are drept de vot; nu are drept de a propune candidați pentru posturi", a precizat Joseph Daul, liderul PPE, într-o postare pe Twitter.